PROTEST SPONTAN la Colegiul „Costin Neniţescu” din Piteşti

Sute de elevi şi profesori de la Colegiul "Costin Neniţescu" din Piteşti protestează, vineri, faţă de decizia de comasare a unităţii de învăţământ cu Liceul "Mihai Viteazu" din oraş şi de mutare, începând de anul viitor, în clădirea acestui liceu.
Iulian Tudor
14 feb. 2014, 12:58
PROTEST SPONTAN la Colegiul

Elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional „Costin D. Neniţescu” din Piteşti au declanşat, vineri, în jurul orei 11.00, un protest spontan în curtea unităţii de învăţământ, nemulţumiţi de decizia de mutare, începând de anul viitor, în sediul Liceului „Mihai Viteazu” din oraş, cu care colegiul a fost comasat, informează Mediafax.

Iniţial, la protest au participat aproximativ 450 de elevi şi profesori, copiilor din schimbul de dimineaţă alăturându-li-se elevi care învaţă după-amiază, astfel că numărul protestatarilor a ajuns, la ora transmiterii acestei ştiri, la aproximativ 700.

Protestatarii acuză condiţiile din Liceul „Mihai Viteazu” şi lipsa unor laboratoare necesare bunei desfăşurări a cursurilor, solicând rămânerea în sediul actual.

Liderul sindicatului din Colegiul „Costin Neniţescu” din Piteşti, Manuela Hâs, a declarat că elevii şi cadrele didactice sunt hotărâţi să protesteze până în momentul în care autorităţile vor dispune rămânerea lor în actualul sediu.

„Ne-am propus să protestăm zilnic între orele 13.00 şi 13.30, adică între schimburi, până când vocea noastră se va face auzită”, a declarat liderul de sindicat.

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Argeş, Florin Gardin, Colegiul „Constin Neniţescu” din Piteşti, cu profil de chimie, a fuzionat prin absorbţie cu Liceul „Mihai Viteazu” din cauza numărului scăzut de elevi, iar de anul viitor elevii şi profesorii acestui colegiu se vor muta în sediul Liceului „Mihai Viteazu”.

„Am înţeles că domnul primar, despre care am aflat că acum este plecat din ţară, le-a poromis că vor fi amenajate laboratoarele astfel încât activitatea să nu fie afectată. În ceea ce ne priveşte pot să vă spun că am rezolvat toate obligaţiile inspectoratului şi nu vor exista posturi desfiinţate ca urmare a fuzionării celor două unităţi de învăţământ”, a spus inspectorul general şcolar din Argeş.

El a mai afirmat că în sediul Colegiului „Costin Neniţescu” ar urma să fie înfiinţat un liceu cu profil sportiv.

„Avem în mai multe unităţi şcolare clase cu profil sportiv. Sunt copii care au performanţe notabile şi vrem să-i reunim într-un liceu al lor pentru că e păcat să nu-i susţinem”, a spus şeful ISJ Argeş.

Acesta a precizat că în anul şcolar trecut alte două licee din Argeş au fost comasate şi nu au fost probleme în urma acestei decizii.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Aparatul electrocasnic care poate consuma până la 32 kWh pe lună. Este responsabil pentru creșterea facturii la energie electrică, fără să îți dai seama
Capital.ro
A murit marele Ilie Dumitrescu. România e în doliu. Ne-a părăsit un uriaș
Playtech.ro
Cuvântul din limba română pe care 70% dintre români îl scriu greșit. E folosit des, dar mulți nu știu forma corectă
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
„De 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui”. O avocată descrie modul în care Robert Lupu a băgat spaima în Onești
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Cum îți păstrezi perechea preferată de adidași ca nouă. Mici trucuri, la îndemână
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Cine a avut grijă de fetița de 3 ani a Teodorei Marcu, în timp ce mama sa era condusă pe ultimul drum
Cancan.ro
'Mi-a pus mâna sub salopetă, a văzut că nu port lenjerie intimă, m-a...' Tânăra care-l acuză de hărțuire pe Cristian Boureanu rupe tăcerea! Povestea e halucinantă: nu pe ea a vrut-o, ci pe prietena ei, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Procurorii au anunțat decizia astăzi, 6 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Secretul gospodinelor din Bulgaria pentru o aroma deosebita- Ce se pune pe fundul cratitei la ardei umpluti.
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum l-a „împachetat” stilistul Casei Regale pe Nicușor Dan, fără să-i șifoneze prea tare imaginea