Simona Halep: „Este incredibil”

Simona Halep a declarat, sâmbătă seară, după calificarea în finala turneului de la Doha, că această competiţie a fost incredibilă pentru ea până acum şi că este foarte mulţumită de prestaţia sa în meciul cu Agnieszka Radwanska, informează wtatennis.com.
Daniel Spătaru
15 feb. 2014, 22:32
Simona Halep:

Simona Halep joacă duminică finala de la Doha. „A fost un turneu incredibil pentru mine. Am jucat foarte bine în această seară. Când eram condusă cu 5-2 în primul set mi-am spus că nu mai am nimic de pierdut, astfel că am schimbat tactica. Jucam tot agresiv, dar mai inteligent. Sunt foarte mulţumită de prestaţia mea”, a spus Halep.

Simona Halep le-a mulţumit celor care au susţinut-o sâmbătă din tribună. „Au venit mulţi oameni în seara asta ca să mă susţină. Au venit în fiecare zi şi îmi place să am susţinerea lor. Familia mea şi prietenii mei apropiaţi sunt de asemenea aici. Vreau să le mulţumesc pentru susţinere şi să le spun că vreau să vină şi mâine”, a menţionat Halep.

Simona Halep a vorbit şi despre adversara din finala de duminică: „Angelique Kerber este o jucătoare foarte bună. Trebuie să încep meciul agresiv şi poate dacă asta nu va funcţiona voi schimba din nou tactica, aşa cum am procedat azi. Însă trebuie să îmi fac jocul”.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Doha (Qatar), dotat cu premii de 2.440.070 de dolari, după ce a învins-o, scor 7-5, 6-2, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, a doua favorită.

Simona Halep o va întâlni în finală pe sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6 şi locul 9 WTA. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2009, în runda inaugurală a turneului de la Saint Raphael (Franţa, premii de 50.000 de dolari), când s-a impus românca, scor 5-7, 6-2, 7-5.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce e bine să mănânci de Sfântul Ilie ca să ai noroc tot restul anului. Cele două alimente care atrag prosperitatea în viața ta
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
Playtech.ro
Ce pățesc tot mai mulți români pe plajele din Grecia. Țeapa de care se plâng: Așa se asigură că stai acolo și consumi cât mai mult
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Adevărul din spatele palmelor. De ce l-a lovit Prodanca pe Alexa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
A devenit interzis în România. Nu mai poți urmări la TV. Iohannis a dat lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Tel Aviv lovit de o dronă cu rază lungă: o persoană ucisă, alte opt rănite
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'