Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Civică s-au înţeles să aibă listă comună la alegerile europarlamentare

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru stiripesurse.ro că Partidul Mişcarea Populară s-ar fi înţeles cu Partidul Forţa Civică pentru o listă comună la alegerile europarlamentare din 25 mai.
Romania TV
17 feb. 2014, 15:32
Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Civică s-au înţeles să aibă listă comună la alegerile europarlamentare

Negocierile dintre cele două părţi s-ar fi încheiat  duminică seară şi de ele nu ar fi fost străin preşedintele Traian Băsescu.

Potrivit surselor citate, finalizarea negocierilor înseamnă o listă comună la europarlamentare şi prezenţa celor doi lideri de partid pe locurile fruntaşe pentru a trage lista.

Locul I ar urma să fie ocupat de Mihai Răzvan Ungureanu, locul II de Eugen Tomac şi apoi restul oamenilor care vor fi pe lista ulterior convenită.

Decizia convenită târziu în noapte urmează să fie validată foarte repede în forurile de conducere ale celor două partide.

Deocamdată nu sunt informaţii care să confirme prezenţa sau nu a Elenei Băsescu pe lista comună a FC şi PMP.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Singura localitate din România care are un imn propriu. Când se intonează acesta
Capital.ro
Călin Georgescu, prim-ministru! Cine va fi președintele: Mi-au zis să nu discut, că e strict-secret
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Avalanșa scumpirilor îi strivește pe români. Urmează ce e mai rău
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste imagini
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiază de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Prima reacție a lui Gabi Bădălău, după ce CANCAN.RO a dezvăluit că se iubește cu Ema Uta: 'Am tot dreptul!'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict în justiție pentru Cristela Georgescu. Decizia Curții de Apel pentru soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Criza Energetică din Transnistria Poate Fi Rezolvată prin Acordul cu Chișinăul
MediaFlux
Mesaje INTERZISE pe Facebook, X, YouTube și Google! UE a ANUNȚAT SCHIMBAREA Se
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzații de corupție la conducerea Hidro Prahova – Cum se scufundă o companie cu pierderi de milioane și salarii de lux