Fostul model internaţional a căzut în timp ce schia în Italia şi şi-a rupt ligamentul deja afectat anterior de un alt accident. Durerile, dar şi teama că situaţia s-ar putea agrava au convins-o pe Valentina să ia avionul spre New York şi sa consulte medicii specialişti de acolo.
După ce au examinat-o, medicii au decis că frumoasa blondă trebuie să renunţe pentru o perioadă la exerciţiile fizice susţinute şi să urmeze un program de recuperare, scrie libertatea.ro.
Însă Valentinei îi lipseşte aerobicul, vedeta fiind, după cum se ştie, o mare iubitoare de mişcare. De altfel, ea a spus în repetate rânduri că secretele corpului ei perfect sunt alimentaţia echilibrată şi sportul.
Dar, până când va avea „dezlegare” la aerobic, Valentina va trebui să se mulţumească şi cu exerciţii mai uşoare.
„Mi-e dor de o sesiune de aerobic. Deocamdată mă rezum la exerciţii de recuperare, dar curând voi putea relua antrenamentele„, a scris Valentina Pelinel pe pagina ei de socializare.