Echipa Teatrului Nottara regretă decesul îndrăgitei artiste Ruxandra Sireteanu, care a murit marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti, la vârsta de 70 de ani, potrivit Mediafax.
„Anunţăm cu regret trecerea în nefiinţă a îndrăgitei actriţe şi a minunatului om Ruxandra Sireteanu, în dimineaţa zilei de 18 februarie 2014, la vârsta de 70 de ani. Echipa Teatrului ‘Nottara’, în care doamna Ruxi, cum îi spuneam cu drag, a jucat mai bine de 40 de ani, se înclină cu admiraţie în faţa talentului şi a distincţiei sale. Nu vom uita niciodată energia sa debordantă şi vocea prin care a dat identitate multor personaje în spectacole, în teatrul radiofonic şi în emisiuni pentru copii. Pierderea ei ne-a adus tristeţe în suflet. Condoleanţele noastre se îndreaptă către familie şi prieteni„, se arată în comunicatul emis de Teatrul Nottara.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu la o dată ce va fi anunţată ulterior, a declarat Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara.
Ruxandra Sireteanu este fiica actorului Nicolae Sireteanu, artist emerit, de la care a moştenit talentul şi dragostea pentru această meserie. A debutat la nouă ani, într-o piesă rusească, alături de George Calboreanu şi Geo Barton. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu. Din 1972 a jucat la Teatrul Nottara. A fost profesoară la Universitatea Hyperion în perioadele 1992-1995 şi 2005-2011.
Într-un mesaj aniversar transmis anul trecut, reprezentanţii Teatrului Nottara o descriau pe Ruxandra Sireteanu drept „extrem de tonică, de-o energie debordantă şi molipsitoare”. A făcut dublaje la desene animate şi a dat identitate, prin vocea sa, multor personaje în spectacole de teatru radiofonic: peste trei sute de piese de teatru şi alte câteva sute de poveşti, pentru emisiunea „Noapte bună copii”.
CITEŞTE ŞI: Ruxandra Sireteanu, ultimul interviu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”