SOCI 2014. Fregata USS Taylor se află în prezent în portul Samsun, pe coasta de nord a Turciei, unde face obiectul unei „inspecţii pentru evaluarea pagubelor, după ce a eşuat pe 12 februarie„, a afirmat US Navy într-un comunicat, citat de Agerpres.
Incidentul s-a produs când vasul se pregătea să intre în portul Samsun pentru a se alimenta cu combustibil, a precizat un purtător de cuvânt al comandamentului US Navy în Europa. A fost demarată o anchetă, potrivit sursei amintite.
În urma accidentului nu s-au înregistrat răniţi printre cele 200 de membri ai echipajului, însă elicele navei au fost avariate, a menţionat purtătorul de cuvânt, Philip Rosi.
„Este prea devreme pentru a stabili care va fi impactul asupra capacităţii vasului de a porni din nou pe mare„, a adăugat el.
La sfârşitul lunii ianuarie, Pentagonul a anunţat că două nave ale sale vor fi „disponibile în cazul solicitării pentru orice situaţie de urgenţă, în sprijinul şi cu consultarea guvernului rus” în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă.
Cu puţin înainte de deschiderea JO, Casa Albă a tras un semnal de alarmă în legătură cu creşterea îngrijorătoare a ameninţărilor care vizau Jocurile. Până în prezent nu a fost anunţat niciun incident notabil.
Pe durata sejurului în Marea Neagră, cele două vase americane au ca misiune să conducă „operaţiuni de securitate maritimă”, potrivit Navy. Cealaltă navă este USS Mount Whitney, nava amiral a flotei americane din Mediterana (Flota a VI-a), cu 300 de oameni la bord.