Traian Băsescu: Îi cer lui Victor Ponta să cedeze, să-l numească pe Johannis vicepremier VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut primului-ministru Victor Ponta să fie de acord cu numirea lui Klaus Johannis ca vicepremier pentru a debloca situaţia politică şi pentru ca România să nu fie etichetată ca o ţară instabilă politic.
Romania TV
19 feb. 2014, 16:10
Traian Băsescu: Îi cer lui Victor Ponta să cedeze, să-l numească pe Johannis vicepremier VIDEO

„Fac un apel la cei doi lideri ai USL să revină la raţiune, pentru că nici unii, nici alţii nu vor să se despartă, în opinia mea, dar au orgolii şi nu ştiu cine pierde. Eu îi propun public premierului Victor Ponta să cedeze la solicitarea PNL de a-l avea pe Johannis viceprim-ministru, ceea ce ar debloca lucrurile şi Guvernul ar deveni foarte rapid funcţional. Nu ne mai putem juca de-a Guvernul”, a spus Băsescu miercuri, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Băsescu a apreciat că România trece printr-o „criză de responsabilitate”, de care se fac vinovaţi copreşedinţii USL. „Nu avem o criză politică, ci o criză de responsabilitate. Mă refer şi la Ponta, şi la Antonescu. De mai bine de 3 săptămâni partidele de la guvernare se află într-o dispută de orgolii  care este de natură să întârzie lucruri extrem de importante, cum este acordul de asociere cu Comisia Europeană pe fondurile europene”, a spus preşedintele României.

Acesta a apreciat că un acord Ponta-Antonescu este cu atât mai necesar cu cât ţara noastră are un focar de instabilitate reală în vecinătate, în Ucraina „E inadmisibil, când vezi ce e la frontiera cu Ucraina, să te joci cu stabilitatea Guvernului, dând impresia că avem şi noi instabilitate, dar pe care nu o avem. Apelul meu public este să găsească rapid o formulă. Nu-i nici un capăt de ţară dacă Johannis va fi viceprim-ministru”, a afirmat Traian Băsescu.

„Ponta şi Antonescu chiar nu sunteţi responsabili? Faceţi-l viceprim-ministru pe Johannis! Terminaţi odată cu criza!”, a mai spus şeful statului.

RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:

-În ultima perioadă au fost unele evoluţii, dar cred că acestea nu trebuie să ne facă să uităm responsabilităţi. Primul subiect este legat de doamna ministru Câmpeanu. Fac apel la ea, în mod direct, dacă ştie că soţul nu este invalid, nu are un handicap sever care să justifice încadrarea în ctg. I de invaliditate să-şi prezinte imediat demisia. Subiectul aşează o pată extrme de urâtă pe emblema Guvernului şi aşa suficient de şifonată de acte de corupţie şi miniştri condamnaţi.

-L-aş ruga pe dl. Ponta să o revoce pe Ştefania Duminică, secretar de stat la Educaţie, pentru plagiat. Nu există nici un dubiu. Ştiu că lui Victor Ponta îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat pentru că nu s-a autorevocat când a fost cazul. Această doamnă a furat şi este bine să plece dintr-o funcţie de demnitate publică.

-Parlamentul nu are dreptul să se substituie justiţiei printr-un vot politic încurajat de prezenţa la vot a dlui. Ponta. El nu se dezminte: acum se face scut preşedintelui CJ Argeş. Şi de data asta, Victor Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii, de aceea apreciez că este un prim-ministru corupt, fără valori morale, doar cu interese politice. Cei 222 parlamentari ai PSD, UNPR şi PC care au împiedicat cursul justiţiei în frunte cu Ponta şi Dragnea au o mare respoknsabilitate pentru modul în care activitatea Parlamentului va fi reflectată şi în viitorul raport MCV.

-Memorandmului semnat de ministrul Nica cu firma Huawei, semnarea lui este aprobată de dl. Ponta. Din lecturarea lui, a înţeles de ce vrea STS-ul la Guvern. Este clar că angajamentele cu firma chineză l-a obligat să lărgească ofertele pentru firma chineză. Mi-e greu să cred că legea va trece la CCR. Ponta a făcut un joc murdar pe seama securităţii naţionale: obligaţiile asumate prin memorandumul cu Huawei. Securitatea naţională nu se dă pe mâna unor firme de IT străine, oricât de prietene ne-ar fi.

-Cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF, o cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi: Radu Ruşanu, Daniel Dăianu, Ursache, soţia dlui Chiţoiu, Dan Mircea Popescu, dna Zgonea, consilierii primului-ministru, toată această cloacă trebuie curăţată de la ASF.

-Poate o să-mi spuneţi de ce spun de dl. Dăianu. Îl ştiu ce a făcut când a fost ministru în guvernul Convenţiei unde nu a fost în stare de nimic. Îl invit să-şi recupereze pierderile din afacerile cu Sima din altă parte, nu de la ASF.

-Taxele sunt mult prea mari pentru dimensiunile pieţei româneşti. Parcă ar fi arborele genealogic al USL acest ASF. El este reprezentativ şi pentru clientelism şi pentru incompetenţă. Cer Parlametnului să cureţe imediat ASF-ul. organizând un sistem de desemnare a conducerii şi personalului care să elimine clientelismul şi incompetenţa. Nu ne putem juca cu o piaţă de 10 mld. de euro.

-Se pare că domnul Ruşanu, Dăianu şi Ursache sunt cel mai bine plătiţi din lume pentru incompetenţă. NU găsim alţii mai bine plătiţi decât ei. Nici unul nu are competenţe pe piaţa de capital.

-Nu avem o criză politică, ci o criză de responsabilitate. Mă refer şi la Ponta, şi la Antonescu. De mai bine de 3 săptămâni partidele de la guvernare se află într-o dispută de orgolii este de natură să întârzie lucruri extrme de importante, cum este acordul de asociere cu Comisia Europeană pe fondurile europene. Au amânat trimiterea în ianuarie pentru luna februarie.

-Programele operaţionale nu pot fi declanşate nu doar din lipsa acordului, dar guvernul trebuie să producă un masterplan pe transporturi credibil care să reflecte priorităţile de finanţare a infrastructurii: cordioarele paneuropene 4,7 şi 9. În lipsa masterplanului nu se pot declanşa programele operaţionale. Dacă luăm în consideraţie termenele realiste, realizăm că şi dacă l-ar trimite în aprilie, CE tocmai ar fi pe picior de plecare pentru că sunt alegeri europarlamentare în mai, iar noua CE se va instala prin septembrie. Practic, anul 2014 este unul pierdut din amatorism pentru absorbţia fondurilor de coeziune.

-Fac apel la cei doi lideri să revină la raţiune pentru că nici unuzl nu vrea să se despartă. Îi propiun public premierului s cedeze la solicitarea PNL de a-l avea pe Johannis  vicepremier ceea ce ar debloca lucrurile. Nu ne mai putem juca de-a Guvernul.

-E inadmisibil când vezio ce e la frontiera cu Ucraina să te joci cu stabiulitatea Guvernului, dând impresia că avem şi noi instabilitate, dar pe care nu o avem. Apelul meu public este să găsească rapid o formulă. Nu-i nici un capăt de ţară dacă Johannis va fi viceprim-ministru.

-Am avut o discuţie cu structuri de informaţii, de siguranţă a frontierei, MAE. Aprecierea generală este că România trebuie să arate deplină stabilitate, că este pregătită să preia imigranţii din Ucraina, dacă va fi un asemenea flux.

-Punctul de vedere baza şi pe informaţie, nu doar pe cea publică, este că s-a trecut un prag şi nu se poate merge mai departe. E adevărat că forţele de ordine au fost provocate, iar răspusnul a fost disproporţionat, iar cei 25 de morţi sunt exemplificarea că ambele părţi au depăşit limitele, iar principala responsabilitate reveine statului. Îl rog public pe preşedintele Ianukovici să nu utilizeze forţa excesivă, iar celor trei lideri ai opoziţiei să nu-şi combine manifestaţiile cu cele ale forţelor extremiste. Mâine România va fi de acord cu aplicarea de sancţiuni individuale pentru cei resposanbili de aplicarea excesivă a forţie, dar nu cred că e nevoie de sancţiuni economice.

-Nu pot să nu observ evoluţiile din Moldova şi îmi pare rău că avem politicieni români care încearcă să panseze lucrurile. Realitatea este că Transnistria este un focar de provocări, iar referendumul din Găgăuzia şli dezbaterile din Taraclia pentru opţiunea către Uniunea Euroasiatică şi acesta este opţiunea majoritară, precum şi preconizatul referednum din zona Bălţi pe care îl susţine partidul Comunist pentru opţiunea către Uniunea Eurioasiatică ne fac să privim cu îngrijorare evoluţia din Moldova. Oricât nu place această analiză, este o realitate. Criza din Ucraina este un risc major şi pentru Moldova. Îmi manifest îngrijorarea pentru situaţia din regiune, avem un risc major de destabilizare.

-Revin din nou la castravete. Pionta şi Antonescu chia rnu sunteţi responsabili? Faceţi-l viceprim-ministru pe Johannis! Terminaţi odată cu criza!

-Memorandumul cu Huawei pot fi motive pentru o plângere penală. Când vor veni responsabilii din NATO să vorbim de scutul de la Deveselu şi comunicaţii o să-i trimit la Zgonea sau la Scutaru că ei şi ştiu foarte bine toate detaliile securităţii naţionale.

-(Adamescu?) Cred că l-am văzut o dată în 10 de ani de când sunt preşedinte. Nu-l cunosc, doamnă, n-am nici o legătură cu domnia sa.

-Colaborarea fiicei mele este legală, am verificat. Am constatat că dl. Voiculescu e turnător, că a primit o condamnare de 5 ani. La Voiculescu nu sunt jurnalişti, sunt salariaţi.

-Nu se poate. Preşedintele mediază între instituţii şi societate, ori ei sunt două partide. Preşedintele e obligat să medieze între partide doar la formarea Guvernului. Nu am atribuţiuni constituţionale să mă bag în interiorul unei coaliţii.

-Discuţia cu Ponta a fost că accept propunerile de intrimat pentru că obiectivul meu este să avem imediat un guvern ancorat în realitate. Noi vedem că România e stabilă, dar ei care privesc la noi, privesc doar declaraţiile şi o să vedem o analiză pe Bloomberg că România este instabilă politic şi să vedeţi cu ce dobânzi ne vom împrumuta.

-Oameni cu orizont foarte apropiat de vârful bocancilor fac un joc care ne pune într-o situaţie foarte dificilă. Ne vor trebuie luni de zile să scoatem etichetarea de ţară instabilă politic.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Balanțele își găsesc echilibrul interior
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Serviciul Ucrainean de Informații: Rusia Plănuiește Împărțirea Ucrainei în Trei Părți
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy