De multe ori m-am întrebat dacă Universul este sau nu infinit și cum ar fi să pot trăi altundeva în acest spațiu straniu și neînțeles. Ideea unui Cosmos nemărginit este tulburătoare pentru noi toți, mai ales pentru că suntem obișnuiți ca orice lucru din viața noastră să aibă început și sfârșit. Însă cercetătorii scot la inveală detalii care ne-ar putea ajuta să înțelegem într-o anumită măsură ce se întâmplă pe globul pământesc.
Timpul – absolut sau relativ?
Una dintre marile enigme ale Universului se referă la timp –„de unde curge?“, „cu ce viteză?“, „cine-l pune în mișcare?“ etc. Secole de-a rândul, oamenii de știință au folosit noțiunea de „timp absolut“, introdusă de fizicianul Isaac Newton. Odată cu apariția teoriei relativității, se crede că timpul își poate schimba inclusiv dimensiunea întru-un sens sau în celălalt. Așa a apărut și ideea că timpul este relativ. Cu toate acestea, multe dintre întrebările de mai sus nu și-au primit răspunsurile.
Există materie neagră
Un studiu realizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) arată că materia neagră există, deși nu poate fi văzută. Cercetătorii susțin că aceasta îşi dovedeşte existenţa prin efectele gravitaţionale, dar nu emite nicio formă de radiație electromagnetică. Ea reprezintă peste 80% din totalul materiei din Univers. Tocmai pentru că nu a putut fi detectată până acum, materia neagră încă mai păstrează o mulțime de taine pentru savanți.
Ce e energia neagră
Din anii ’90, savanții au descoperit că Universul se extinde cu o viteză tot mai mare. Ce a dus la accelerarea expansiunii Cosmosului? Cercetările arată că ar fi vorba de o energie neagră, denumită așa ipotetic, prezentă în tot Universul, care exercită o puternică presiune negativă. Acest fenomen ar putea explica extinderea rapidă a Universului, însă teoria oamenilor de știință nu este susținută de dovezi științifice clare.
Cum au apărut găurile negre
Se spune că primele găuri negre care s-au format în Univers aveau structuri asemănătoare stelelor. Apoi, cercetătorii de la Universitatea din Indiana, SUA, au ajuns la concluzia că acestea au crescut treptat în dimensiuni și tot ce este absorbit în interiorul lor se poate transforma într-un nou Univers. Pe de altă parte, alți oameni de știință sunt de părere că în găurile negre imense ar putea exista planete populate de diferite forme de viață.
Unde se află antimateria
Dezechilibrul dintre materie și antimaterie a fost numit de savanți asimetrie barionică. Acest fenomen al Cosmosului este unul dintre cele mai fascinante, fiindcă nu se știe unde anume se află antimateria și în ce procent există în Univers. Oamenii de știință au dezvoltat tot felul de teorii, una dintre acestea sugerând că partea de Univers în care locuiesc oamenii conține multă materie, iar în alte regiuni foarte îndepărtate predomină antimateria. Este doar o ipoteză, fenomenul fiind încă învăluit în mister.
Lumi paralele
Unii cercetători cred în existența universurilor paralele. Descoperirile din domeniul fizicii cuantice susțin faptul că ar exista, simultan, mai multe lumi, care funcționează fiecare după propriile legi ale fizicii, altele decât cele după care ne ghidăm noi, oamenii. Până în momentul de față, nu există dovezi care să ateste aceste universuri. Dar ne aflăm în secolul tehnologiei, așa că nu este exclus ca savanții să deslușească această enigmă.
Citeşte mai mult pe clickpentrufemei.ro