„Deşi am încheiat anul 2011 cu o pierdere de circa 4 milioane euro, iar rezultatul la final de an este unul negativ, acesta trebuie pus în balanţă cu cifrele din 2010. Astfel, prin rezultatele înregistrate mai ales în semestrul al doilea al anului 2011 am reuşit să diminuăm serios pierderea cu peste 23 de milioane euro, de la 28 de milioane de euro la 4,3 milioane euro la finele anului trecut, iar trendul pozitiv înregistrat din luna august 2011 ne plasează pe drumul cel bun”, a precizat Daniel Neagoe.
Acesta a subliniat că ultimii ani au reprezentat pentru Poşta Română o perioadă de cumpănă, cu mari pierderi financiare, dar şi cu măsuri şi decizii luate sistematic în vederea redresării economice a companiei. „În urma eforturilor noastre, pentru prima dată în ultimii trei ani, mai precis din luna august, Poşta a înregistrat profit, reuşind să încheie semestrul al doilea al anului 2011 cu un profit de 3,7 milioane euro. Astfel, ultimele luni evidenţiază o îmbunătăţire a situaţiei economico-financiare a Poştei Române, care a culminat cu profitul înregistrat în luna decembrie a anului trecut ce a atins o valoare de 1,4 milioane euro”, a adăugat Daniel Neagoe.
Potrivit sursei citate, principalele venituri ale CNPR sunt atrase din activitatea de livrare scrisori, serviciul de confirmare-primire, livrarea la domiciliu a pensiilor dar şi din serviciile financiare oferite clienţilor. „Pentru anul 2012 ne propunem să mergem mai departe în direcţia dezvoltării serviciilor pe care noi le oferim, pe o piaţă puternic concurenţială şi în perspectiva liberalizării totale prevăzută pentru anul 2013, orientându-ne mai ales spre securizarea şi fidelizarea clienţilor noştri strategici, exploatarea mediului on-line şi implementarea serviciilor de tip e-commerce, servicii de livrare digitală, servicii de marketing direct integrat şi dezvoltarea serviciilor financiar-bancare şi de asigurări. Totodată, investiţiile pe care ni le-am propus pentru anul în curs au în centrul lor relansarea Poştei Rapide şi dezvoltarea serviciului de curierat, cu livrare la domiciliu, la o zi de la recepţionarea coletului (Z+1), alături de informatizarea oficiilor de o manieră cât mai extinsă”, a subliniat şeful Poştei Române.
CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, având drept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) cu 75% din pachetul de acţiuni şi Fondul Proprietatea cu 25 de procente. Poşta Română gestionează în prezent sunt în jur de 5.500 unităţi teritoriale şi 35.000 de angajaţi.