Macovei explică că declaraţiile amintite au fost făcute în emisiuni televizate în care Roşca Stănescu ataca magistraţii şi justiţia, iar ea a spus că senatorul are o problemă personală cu legea, fiind inculpat şi trimis în judecată şi, ca atare, nu este persoana cea mai potrivită să discute obiectiv despre justiţie, potrivit Agerpres.
VEZI ŞI Delegaţia Permanentă a PNL a decis excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din partid
„S.R. Stănescu s-a adresat procurorilor şi judecătorilor români, acuzându-mă de abuz în serviciu (pe atunci eram ministrul Justiţiei), iar apoi la CEDO, pe motiv că aş fi încălcat prezumţia de nevinovăţie în cazul său şi că i-aş fi limitat libertatea de exprimare, atunci când i-am cerut public să nu mai comenteze teme din justiţie cât timp este trimis în judecată în dosarul Rompetrol. După ce Roşca Stănescu a pierdut toate procesele în România, s-a adresat CEDO, care i-a respins cererea ca inadmisibilă. CEDO a respins toate acuzaţiile lui Sorin Roşca Stănescu, stabilind că ‘făcând aceste declaraţii ministrul s-a limitat la informarea publicului cu privire la existenţa unui proces penal împotriva reclamantului şi, prin conţinutul şi forma lor, acestea nu lăsau să se înţeleagă că ar fi vorba de luări de poziţie cu privire la vinovăţia reclamantului”, a mai arătat Macovei.