După mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai posturilor Pro TV şi Kanal D, Bianca a derapat puţin şi, marţi, a ajuns în „curtea” celor de la Prima TV. Hotărâţi să relanseze postul, după ce au prezentat o grilă nouă cu vedete noi, se pare că managementul actual al postului a decis să prindă peştele cel mare al audienţelor, scrie spynews.ro.
Biancăi i s-ar fi promis marea cu sarea şi, mai presus de bani, un statut aparte, acela de imagine a postului. De ani buni încoace, poziţia asta îi aparţine Andreei Raicu. Cum era de aşteptat, vizita Biancăi a sârnit rumoare şi zvonuri pe la colţuri. Umblă vorba că, în eventualitatea venirii Biancăi la Prima, locul Andreei Raicu va fi grav ameninţat.