Mircea Radu a rămas pe bară. TVR nu a mai avut bani şi pentru el

Mircea Radu (45 de ani) a ratat la mustaţă revenirea în divertisment. Nu cu mult timp în urmă, ştiristul TVR a confirmat zvonurile că se află în discuţii cu şefii lui pentru a prezenta o emisiune de divertisment din martie, când se va lansa noua grilă de programe a postului public. Însă a rămas doar cu visul, căci şefii i-au spus pas când au tras linie şi au văzut ce costuri implică emisiunea lui.
Iulian Tudor
26 feb. 2014, 14:16
Mircea Radu a rămas pe bară. TVR nu a mai avut bani şi pentru el

Zilele trecute, preşedintele TVR a organizat o întâlnire cu presa, în care a anunţat noile vedete ale postului public şi grila de primăvară, ce va debuta de la 1 martie, scrie libertatea.ro.

Mircea Dinescu, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu şi alţi gazetari au fost prezentaţi ca fiind vedetele care vor duce în spate greul audienţelor.

Citeşte şi Mircea Radu se pregăteşte pentru botezul fiului său. Vezi cât de mult seamănă cei doi FOTO

Însă nici o vorbă despre Mircea Radu, a cărui revenire pe sticlă, cu siguranţă, ar fi făcut să tresare multe inimi de doamne şi domnişoare, având în vedere audienţele fabuloase pe care acesta le obţinea pe vremea când prezenta „Din dragoste”.

Citeşte şi Mircea Radu, declaraţie ŞOC în ceea ce priveşte căsătoria lui: Parţial adevărat. Sunt gay

„Deocamdată, Mircea Radu rămâne pe ştiri pentru că nu am mai avut buget şi pentru emisiunea lui. Nu el a ţinut cu dinţii să revină la divertisment, ci noi i-am propus acest lucru. L-am convins repede, dar, din păcate, n-au mai fost bani şi pentru el”, a explicat Irina Radu, director de programe al TVR.

 

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Basmul lui Harry și al lui Meghan a luat sfârșit. Doar atât au rezistat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele Iohannis a înmânat drapelul României echipei olimpice pentru Jocurile Olimpice de la Paris
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'