Şase suspecţi, reţinuţi în urma percheziţiilor de la Penitenciarul Colibaşi

Şase persoane au fost reţinute, joi, în urma percheziţiilor efectuate în ziua precedentă la Penitenciarul Colibaşi şi la domiciliile mai multor suspecţi, într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Romania TV
27 feb. 2014, 13:19
Şase suspecţi, reţinuţi în urma percheziţiilor de la Penitenciarul Colibaşi

Cei şase suspecţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 43 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă, potrivit Agerpres.

Procurorii efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, introducerea de droguri într-un mediu de deţinere, luare de mită, favorizarea infractorului şi abuz în serviciu.

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT şi poliţiştii Serviciului Antidrog din cadru Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti au efectuat 46 de percheziţii, dintre care 38 în Penitenciarul Colibaşi şi Spitalul Penitenciar Colibaşi, patru în Bucureşti, trei în Piteşti şi una în comuna Costeşti din judeţul Vâlcea.

În urma descinderilor au fost găsite 26 de doze de heroină, înscrisuri, telefoane mobile şi accesorii pentru acestea, precum şi arme albe confecţionate artizanal. La percheziţiile domiciliare au fost găsite şi alte bunuri ce ar fi fost procurate în urma vânzării de droguri, precum şi 1.200 de euro.

„În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada august 2012 – februarie 2014, suspecţii, rude sau prieteni ale unor persoane condamnate încarcerate în Penitenciarul Colibaşi, au achiziţionat cantităţi de droguri de mare risc de la diferiţi traficanţi din municipiul Bucureşti, pe care cu ajutorul unor agenţi angajaţi la penitenciarul menţionat le-au introdus în unitatea de deţinere, în schimbul unor sume de bani. Ulterior, drogurile erau porţionate şi comercializate în incinta penitenciarului de către persoanele deţinute, care le comandaseră în prealabil”, se arată într-un comunicat al DIICOT

Anchetatorii au reuşit capturarea a peste 500 de doze de heroină, iar cantitatea totală traficată în Penitenciarul Colibaşi, în perioada vizată, a fost estimată la peste un kilogram de heroină, în valoare de peste 100.000 de lei.

La sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT au fost audiate în această cauză 27 de persoane.

DailyBusiness
România nu poate trece la moneda euro! Declarațiile lui Mugur Isărescu
Spynews
Nicoleta Nucă, adevărul despre presupusa sarcină! Cum a comentat zvonurile potrivit cărora urmează să devină mamă pentru prima dată
Bzi.ro
E veste momentului în show-bizz: Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit! Totul a ieșit la iveală acum!
Fanatik.ro
Doliu în lumea afacerilor din România. A lăsat în urmă familia și prietenii îndurerați
Capital.ro
Ungaria provoacă cutremur în Uniunea Europeană. A refuzat categoric: E periculos
Playtech.ro
Cum arăta în tinerețe Raed Arafat. Este de nerecunoscut, imaginile au surprins pe toată lumea
DailyBusiness
Adrian Câciu face promisiuni! Planul de reducere a deficitului, pe 7 ani, amânat!
Adevarul
Soldații ucraineni de pe frontul de est, mărturii despre bătălii pe muchie de cuțit: „Sunt mult mai puternici”
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
De ce nu i-a dat replică niciodată Leo de la Roșiori femeii cu care a făcut un copil și de care s-a despărțit! Manelistul vorbește despre acuzațiile pe care Manuela Oprișiu i le-a adus / VIDEO
Evz.ro
Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, moment dubios la Asia Express
Ego.ro
De nerecunoscut! Mircea Geoană, cu părul lung și creț, ăn TINEREȚE! Imagini unice
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare pentru acest tip de pensionare anticipată
Cancan.ro
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem toate detaliile: ”Nu mai plânge când mă suni”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România. S-a stins un mare om de afaceri. A reușit să-și construiască un imperiu
StirileBZI
Pensionarii primesc 700 de lei în plus, din această toamnă! Cine sunt cei care beneficiază de acest ajutor
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit angajatul până când nu a mai mișcat
substantial.ro
Reese Witherspoon colaborează cu autorul Harlan Coben pentru un nou thriller
MediaFlux
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitură grea pentru români. Alimentul fără de care nu pot trăi se scumpește semnficativ