Şeful SRI dezvăluie cea mai mare ameninţare la adresa României

Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei şi creează dezechilibre în societate şi frustrări, a declarat, joi, directorul Serviciul Român de Informaţii (SRI), George Maior, la prezentarea raportului de activitate al DNA pe anul 2013.
Filip Stan
27 feb. 2014, 13:30
Şeful SRI dezvăluie cea mai mare ameninţare la adresa României

‘Dincolo de faptul că SRI este o instituţie pivot a securităţii naţionale, noi avem o cooperare deosebită cu DNA pentru că, şi la nivel de lege dar şi în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Să ne înţelegem foarte clar asupra acestui aspect. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată. Priviţi şi la regiune, priviţi în jur, unii au observat acest lucrul – revolte ale populaţiilor datorate şi unor sisteme profund corupte ‘, a afirmat Maior.

El a admis că sunt şi alte cauze geopolitice, dar că aceasta este o cauză în ceea ce priveşte multe evenimente care se întâmplă, uneori chiar la graniţa României.

‘Dacă ţara noastră este o ţară stabilă din punct de vedere al esenţei statului, acest lucru se datorează şi activităţii DNA. Este o latură, o lumină nouă pe care vreau să o aduc aici în discuţie pe linia anticorupţiei şi altor instituţii bineînţeles’, a subliniat şeful SRI.

George Maior a felicitat noua echipa de conduce a DNA şi procurorii pentru menţinerea ritmului şi creşterea cantităţii şi calităţii abordărilor acestei instituţii pe linia anticorupţie.

‘Profeţiile despre încetinirea activităţii DNA, despre slăbirea activităţii DNA şi activităţii anticorupţie în general făcute de unii nu s-au adeverit, dimpotrivă, vedeţi foarte bine chiar un progres calitativ şi cantitativ în activitatea acestei instituţii’, a mai spus şeful SRI, potrivit AGERPRES.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Capital.ro
Ucraina cere pace. Anunțul ISTORIC al Rusiei: La unison cu poziția noastră
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretele din spatele BMW. Mistere din istoria celebrei mărci auto
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Nu e banc! Cu câți lei a ajuns să se vândă un singur mic, la 'împinge tava' în Mamaia
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Românii au interzis! NU ai voie să faci acest gest. Este ilegal oriunde în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Olaf Scholz Consideră Posibilă Victoria Kamalei Harris în Alegerile Prezidențiale din SUA
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!