Fotografia, denumită „Valsul ursuleţilor”, a fost realizată în Parcul Naţional Katmai din Alaska de către fotograful american Thomas Mangelsen.
Parcul este considerat ultimul refugiu al urşilor bruni, unde peste 2.000 de animale se bucură de un teritoriu vast, cu văi glaciare, vegetaţie de tundră şi plaje vulcanice, care abundă în hrana lor preferată: somonul. Ursuleţii din imagine îşi urmăresc cu atenţie mama, pentru a deprinde arta „pescuitului” şi par că nu au avut niciodată motive să se teamă de natură sau de oameni.