Un român care se afla într-unul dintre trenurile atacate de terorişti pe 11 martie 2004 la Madrid s-a trezit printre principalii martori protejaţi din dosar. Acesta şi-a povestit întreaga experineţă, relatată acum de Evenimentul Zilei.
Pe 11 martie 2004, cel care avea să devină martorul R-10 se afla în trenul în care a explodat o bombă, după staţia Alcala de Henares, şi a distrus totul în jur. Un român, instalator fără acte în Spania, a supravieţuit şi a ajuns la spital unde i s-au scos zeci de cioburi din ochi.
„Nu mi-am dat seama cum m-am ridicat de jos. Ştiu doar unde era uşa la tren şi cum am dat cu mâna cioburile de la geam, ca să sar. Deci aveam eu ceva în cap în momentele alea, de am ştiu să nu mă tai. După aia, am intrat pe uşă înapoi, să mă duc la amicul meu”
Românul susţine că, după câteva zile, când vederea i-a mai revenit, s-a dus să-şi aducă soţia de la aeroportul din Madrid. Acolo a văzut chipul marocanului Jamal Zougam pe un afiş şi şi-a adus aminte că l-a văzut pe bărbat în trenul blestemat. A mers la un vecin poliţist să-i ceară părerea.
Viaţa instalatorului român s-a schimbat radical după atentatele de la Madrid. Nu-şi poate stăpâni teama când se gândeşte la Jamal Zougam.
„Dacă mă caută, eu ce pot să fac? Serios. (…) La toţi cei care s-or afla în aceeaşi situaţie le zic: să nu deie declaraţii. Să nu deie nici de rele, nici de bune. Să nu se implice deloc. Eu-s convins că am făcut un bine. Dar acuma dacă vine ăla şi-mi pune butelia la uşă? Să zicem, aşa, prin absurd”
Pe 11 martie 2004, zece rucsaci încărcaţi cu explozibil au fost detonaţi în patru garnituri de metrou din Madrid. În numai trei minute, aproximativ 200 de persoane au murit pe loc şi 1.500 au fost rănite. Printre victime s-au numărat şi 16 români.
Justiţia spaniolă l-a condamnat pe Zougam la 43.000 de ani de închisoare şi a mai decis, pentru un alt complice, spaniol, o pedeapsă de aproximativ 35 de mii de ani de închisoare.