Păcatele de moarte ale regimului de la Damasc: Cadavre de copii ucişi, puse în pungi de plastic

Ororile regimului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad şochează lumea. O imagine cu copii ucişi, puşi în pungi de plastic, a fost furnizată de către activiştii sirieni pentru înlăturarea înlăturarea regimului de la Damasc.
Romania TV
28 ian. 2012, 09:51
Păcatele de moarte ale regimului de la Damasc: Cadavre de copii ucişi, puse în pungi de plastic

Copiii fac parte, aparent, din rândul victimelor masacrelor comise de către forţele de securitate ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în ultimele două zile, scrie Agebţia de presă Associated Press, cu menţiunea că nu a putut verifica autenticitate imaginilor şi nici data când ar fi fost ucişi aceşti copii nevinovaţi.

Micuţii sunt băgaţi în pungi de plastic roşii, iar pe piepturile lor sunt puse cartoane pe care sunt scrise numele fiecăruia dintre ei : Thanaa, Ali, Najm, Abdul Ghani şi Sidra.se pare că aceşti copii fac parte din două familii, care au căzut victimă cruzimilor regimului de la Damasc.

Potrivit unui raport ONU, cel puţin 384 de copii au murit în 10 luni de violenţe în Siria. Potrivit UNICEF, cele mai multe decese în rândul copiilor au fost înregistrate în Homs, în special în rândul băieţilor. Raportul mai arată că 380 de copii se află în detenţie, chiar şi unii cu vârsta de sub 14 ani.

ONU a discutat deja despre o rezoluţie prin care i se  cere preşedintelui sirian să cedeze puterea. Rezoluţia se confruntă însă cu opoziţia puternică a Chinei şi Rusiei care au drept de veto.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
A devenit interzis în România. Nu mai poți urmări la TV. Iohannis a dat lege
Playtech.ro
S-a mai stins o stea a cinematografiei. Actorul Bob Newhart a murit la vârsta de 94 de ani
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MINISTRUL CERCETĂRII: REȚELELE DIN ROMÂNIA NU SUNT AFECTATE DIRECT DE PROBLEMELE MICROSOFT
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'