Patriciu ar avea o avere de aproape 3 miliarde dolari, potrivit unui top făcut de chinezi

Dinu Patriciu este printre miliardarii lumii, într-un top făcut de chinezi. Omul de afaceri român se află pe locul 597, cu o avere de peste 2 miliarde de euro, ocupând o poziţie aflată pe la mijlocul clasamentului, transmite România TV.
Romania TV
01 mart. 2014, 13:31
Patriciu ar avea o avere de aproape 3 miliarde dolari, potrivit unui top făcut de chinezi

Conform topului realizat de chinezi, averea lui Dinu Patriciu a crescut faţă de anul trecut cu 72 de milioane de euro. Poziţionarea omului de afaceri român printre miliardarii lumii pare însă o surpriză, atâta timp cât, potrivit Top 300 Capital, Patriciu ar avea acum o avere estimată la doar 250 de milioane de euro.

Din tot imperiul financiar pe care-l deţinea până acum câţiva ani, Dinu Patriciu mai are doar două companii ale căror active imobiliare ar valora aproximativ 400 de milioane de euro.

Dinu Patriciu ar mai putea pierde încă 200 de milioane de euro şi în urma procesului de divorţ, dar şi a altor procese civile şi penale în care i se cere să-şi plătească datoriile.

Dinu Patriciu a cunoscut de-a lungul vieţii sale mărirea şi decăderea! A făcut primul milion după revoluţie, a înfiinţat prima firmă privată, a făcut parte din fondatorii PNL, a fost ministru, iar în 2007, când a vândut Rompetrol, a ajuns cel mai bogat român, cu o avere estimată la 3,4 miliarde de euro. Acum doi ani a fost la un pas de moarte şi a fost supus unui transplant de ficat.

Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este pe bancnota de 200 de lei. Există un detaliu pe care puțini români l-au observat
Spynews
Tu crezi că poți rezolva măcar 1 din aceste 10 ghicitori grele, fără ajutorul Google?
Evz.ro
Programul Prima Casă Plus a fost extins. Schimbări importante pentru persoanele care nu sunt angajate
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pe ce dată și la ce oră urmează să fie virate alocațiile elevilor în august 2024
Capital.ro
Rusia se RETRAGE. Bucurie de nedescris în Ucraina: Amintiți-vă de această zi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diferențele de Preț la Apa Plată Între Supermarketuri și Litoralul Românesc, Criticată de Directorul ANPC
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'