Veşti proaste de la meteorologi. Vezi PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE TREI zile

Din păcate, meteorologii nu au veşti bune pentru noi, deşi ne-am fi dorit ca primavăra să vină cu soare, se anunţă o vreme în general închisă pentru zilele următoare.
Romania TV
01 mart. 2014, 14:34
Veşti proaste de la meteorologi. Vezi PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE TREI zile

Duminică va ploua pe arii extinse în sudul şi în estul ţării, iar local şi în restul teritoriului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp în Oltenia, Muntenia, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

La munte, iar noaptea trecător şi în zona deluroasă a Moldovei şi în estul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla cu putere în regiunile sudice, centrale şi in zona montana, zone în care rafalele vor depăşi 50 km/h, cu precădere în cursul zilei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 2 grade în Moldova până în jur de 14 grade în regiunile vestice, iar cele minime se vor situa între 0 şi 7 grade.

Duminică, bucurestenii trebuie sa-si planuiasca activitati de interior pentru ca vremea va fi închisă, temporar va ploua, iar vântul va avea rabufniri nervoase. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.

Vezi: PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea de PAŞTE şi 1 MAI

Luni, deşi vremea se va menţine în general închisă, ramane totusi cald pentru inceput de martie în cea mai mare parte a ţării. Local va mai ploua, în special în regiunile estice si pe alocuri în zonele joase, mai ales in cele din sudul teritoriului, va fi ceaţă. În zona de munte, iar dimineata posibil, izolat, şi în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se mai domoleste fata de ziua anterioara si numai pe crestele munţilor vor mai fi unele intensificari. Temperaturile maxime vor avea valori de la 4 grade în nordul Moldovei până la 13 grade în nord-vestul teritoriului.

In Bucuresti, cerul va ramane acoperit de nori grosi şi trecător vor fi ploi slabe şi burniţă. Vântul va nu mai are excese, iar la amiaza termometrele vor strange 6…7 grade.

Vremea va fi în continuare închisă si marti in tara noastra cand va ploua pe arii extinse în jumătatea sudică, unde sunt asteptate pe spatii mici cantităţi importante de apă şi local în celelate regiuni. In zona de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vantul isi face simtita prezenta in Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Dimineaţa este posibil sa mai fie putina ceata. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade in estul Transilvaniei şi Moldova si 12 grade in vest si sud-est.

Ziua de marti nu aduce in Bucuresti o imbunatarire a vremii. Ramane innorat si ploua, iar in plus si vantul va fi mai agitat. Temometrele nu strang mai mult de 6…7 grade, dar sub actiunea vantului se vor resimiti cu 2…3 grade grade mai scazute. Zilele de la mijlocul saptamanii, dar si cele din weekend vor aduce ploi in cea mai mare parte a tarii. Probabilitatea pentru cantităţi de apă importante va fi mai mare la munte şi în partea de sud-vest, iar in zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadă a lunii martie, respectiv temperaturi maxime ce se vor situa , în general, între 5 şi 13 grade.

ZILE LIBERE 2014. Ce minivacanţe vă puteţi planifica şi când pică Paştele, 1 mai şi Crăciunul

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța