Ciuhodaru, curtat să revină în PC

Liderul filialei ieşene a Partidului Conservator (PC), Vasile Şalaru, susţine că deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru încearcă să revină în PC, după ce a plecat din acest partid în septembrie 2011, Ciuhodaru replicând că "nu bate la uşa nimănui".
Romania TV
28 ian. 2012, 14:11
Ciuhodaru, curtat să revină în PC

Şeful conservatorilor ieşeni, Vasile Şalaru, a declarat, sâmbătă, că deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, care a plecat anul trecut din PC, a avut unele discuţii la nivel central cu liderii partidului, pentru a reveni în rândurile acestei formaţiuni politice.

„Ciuhodaru încearcă să revină în PC. Mi-a spus-o preşedintele partidului. Ar trebui ca Tudor Ciuhodaru să se fi schimbat foarte mult, ca să-l primim. Când a plecat de la noi, eu unul m-am simţit trădat. Dacă îmi dovedeşte că a înţeles unele lucruri, este ok. Dacă nu înţelege că şi noi am făcut eforturi pentru el, atunci îmi pare rău, uşile rămân închise”, a afirmat Vasile Şalaru, citat de Mediafax.

Liderul PC Iaşi a spus că Tudor Ciuhodaru ar putea reveni în PC doar în anumite condiţii.

„Dacă spune că a greşit, rămâne să discutăm. În orice caz, trebuie să prezinte nişte garanţii”, a adăugat liderul PC Iaşi.

La rândul său, deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru a spus că „nu bate la uşa nimănui”.

„Eu nu bat la uşa nimănui. Însă apreciez faptul că partidele se bat pentru mine”, a afirmat Tudor Ciuhodaru.

La alegerile din 2008, Ciuhodaru a fost ales pe listele PSD, însă la scurt timp a demisionat din acest partid, acuzând unele neînţelegeri cu şeful social-democraţilor ieşeni Gheorghe Nichita. O perioadă, Ciuhodaru a activat ca independent, apoi s-a înscris în UNPR.

După alte câteva luni, el a trecut la conservatori, iar în septembrie 2011 a demisionat din PC şi s-a înscris în UNPR, unde activează şi în prezent.

Ciuhodaru este susţinut de UNPR pentru a candida la Primăria Iaşi, în tandem cu Constantin Simirad, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, care din această lună a devenit membru UNPR.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI