„Zeii” din mitologia sumeriană aveau o mare predilecție pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus în ritualul religios, scrie efemeride.ro. Multe dintre legendele strânse de oamenii din această zonă a Buzăului se referă la comorile fabuloase ascunse prin munții din regiune.
Citeşte şi OZN pe cerul Buzăului VIDEO
Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorică” acestor comori zeiești constituite în tezaure sacre, pentru capturarea cărora regii vechimii organizau expediții după expediții. În Ţara Luanei se afla lâna de aur, după care au fost trimiși argonauții. După tradiție, „lâna” aparținea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pământ şi mare”, dăruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutați de mama vitregă, au luat „berbecele” şi au zburat cu el în ţinutul Colchis, cerând protecție regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizează ţara lui Aiete de la apus de Marea Neagră până lângă ținutul sciților. Exilat la Tomis, poetul se şi lamentează în privința barbarilor care-l înconjoară, „colchii şi hoardele de meteree şi geți”. Geții știm cine sunt. Colchii şi meteree au lăsat „urme” în Ţara Luanei sub denumirea actuala a satelor Colți şi Materea, așezări locuite încă din neolitic, unde se află nişte sanctuare străvechi, păzite cu strășnicie de călugări până în secolul al XIX-lea. Oamenii spun că aceste sanctuare inscripționate cu simboluri străvechi sunt adevărate hărți ale comorilor sacre.
Citeşte şi Misterul Triunghiului Bermudelor a fost rezolvat: Ce se întâmplă cu adevărat în bizarul loc
COMORILE „JURUITE”
Legat de disparițiile de persoane, avem referiri foarte clare în povestirile bătrânilor despre oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliți din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite”. Astfel, aflăm că, deasupra fostului schit Găvanele, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuți în citirea „jocului flăcărilor”, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită”, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat mințile şi i-au dus în alte locuri”. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicați şi aruncați de acele spirite ce păzeau comoara. Şi poate ar mai fi încercat să o caute dacă şi-ar fi adus aminte unde începuseră să sape. „Parca le luase Dumnezeu mințile”, spun bătrânii. O altă poveste se referă la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea că apărau „lâna de aur” împreună cu colchii. Povestea noastră spune că „un oarecare Matareanu, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămâna, departe de acest loc, într-o poiană în pădure, unde l-au găsit oamenii cam zăpăcit la cap”. Acesta uitase şi cine este, era complet derutat.
INCURSIUNE PE „CELĂLALT TĂRÂM”
Se observă în aceste povestiri că teleportările par a fi voința „cuiva”. Specialiștii care au analizat fenomenul spun că nu este neapărat „voința” cuiva. Poate că cei care au îngropat tezaurele sacre în anumite locuri cunoșteau „anomaliile” zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii ’80 au inclus şi unul mai puţin obișnuit. Unul dintre subiecții umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări” în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică. El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacția celor prezenți, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru faptul că trebuia să se asigure protecția participanților la experimente. Se temeau că omul a dispărut complet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil sa vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo”.
Citeşte şi Întâlnirile de Gradul Zero ale lui Ceauşescu cu extratereştrii
ASPIRAT ÎNTR-UN TUNEL TURBIONAR
Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumina strălucitoare. „Clasic”, s-ar putea spune. Așa se „vede” şi din starea de comă. Însă este pentru prima dată când cineva explica aceasta lumină strălucitoare. „Este vorba de o radiație luminoasă pe care o apreciez având 300.000 de grade Kelvin”. Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanții la experiment. Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri”. A descris peisajul de „Dincolo” asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiță aidoma ei, de părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi”. Straniu, în comparație cu aceștia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduți în timp şi spațiu. Sau el era cel care se „rătăcise” în timpul şi spaţiul „lor”. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracțiune de secundă şi nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruseră cândva în „ceaţa albastră” şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionați sătenii despre dispariții ciudate. „Sunteți oameni serioși sau cum?”, i-a luat la rost o bătrână. „Pai, câte ciudățenii sunt pe aici, cine să mai știe!”.
ŢARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU
Localnicii spun că „Ţara Luanei” este „Poarta lui Dumnezeu”. Are legătură sau nu, un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se afla al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă, primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazar Tonciulescu, în cartea sa „De la Tărtăria la Ţara Luanei”. Am putea adăuga faptul că, în sumeriană, „Luana” se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstorește” sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu”, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică. În afară de tăblițele de la Tărtăria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14 atestă că așezarea este cu 2.000 de ani mai veche decât orașele sumeriene), ceramica antică descoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu. Aici, se cuvine să amintim că „zeii” sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizația primordială. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Mării Negre, care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată această regiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizații au migrat şi înainte de Diluviu, dar după cataclism au „emigrat” şi zeii, întemeind civilizațiile de pe malurile Tigrului şi Eufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Ţară a oamenilor lui Anu”.
Citeşte şi Pădurea Hoia Baciu, pe lista celor mai bântuite destinaţii turistice
EXPERIMENTELE DIN MUNŢII BUZĂULUI
În urma unor teste experimentale efectuate între 1978 – 1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situații când se întrunește un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariția instantanee a unor persoane. În această zonă au loc unele fenomene paranormale ce încă nu pot fi explicate prin legile fizicii așa cum le cunoaștem în prezent. Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră”, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiații luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este însoțit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3, 4 Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru ființele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinații, vizuale şi auditive. În cazul în care subiectul uman depășește o limită de siguranță, el poate fi „aspirat” violent în interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal. Doi subiecți umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspirației”, experimentele fiind făcute la un interval de doi ani. Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă ce se transformă treptat în spaima incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare. Invitat în 2006 la emisiunea „Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, întâmplările şi misterele din Munții Buzăului .
DILATAREA TIMPULUI
În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o liniște totală, omul se simte bine, are senzația că se află în stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simțul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicație telepatică, efectuate pe grupe de subiecți copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naționale. S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicațiile telepatice au o acuratețe de 96-98 la sută în percepția mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoțit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcționa dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. În documentar, ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică” sau „vârtej electronic”, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta inițială.
EXPERIMENTE MILITARE
În anii ’80, în Munții Buzăului s-au efectuat o serie de experimente militare de către cercetători angajați pe bază de contract de către Ilie Ceaușescu, care avea o unitate de paranormali lângă lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau apariția unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala în anumite condicii geo-magnetice, fiind însoțit de tulburări energetice care favorizau transmisia telepatică.
FURAŢI DE RUŞI
În timpul apariției „norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris în cuvinte, au fost raportate dispariții de persoane, uneori acestea apărând în alte locuri. Atașații militari sovietici au făcut „schimb de experiență” cu cercetătorii români, uneori furându-le pur şi simplu rapoartele secrete.
ASPIRAT DE NORUL GRI
Unul dintre cercetătorii angajați de Ilie Ceaușescu s-a lăsat aspirat de norul gri. El a dispărut din faţa observatorilor timp de 4 ore, fiind găsit la o distanţă apreciabilă. A descris o călătorie într-un univers paralel straniu, asemănător ca peisaj cu cel din care „plecase”. I s-a părut că incursiunea sa a durat până în 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca în oglindă, şi a slăbit 8 kilograme în următoarele zile. Cercetătorii au numit fenomenul norului gri „poarta timpului”, o poartă energetică spre un univers paralel.