Una dintre cele mai iubite artiste din România, obligată să se drogheze

Se mândreşte cu faptul că a cântat alături de celebrul Quincy Jones, dar susţine că a renunţat la contractul cu acesta de dragul fiului ei. Radu Muşetescu, finul şi, totodată, PR-ul Aurei Urziceanu, susţine că, de fapt, lucrurile au stat cu totul altfel şi artista ar fi fost obligată să se drogheze.
Romania TV
06 mart. 2014, 07:32
Una dintre cele mai iubite artiste din România, obligată să se drogheze

Cinci luni a cântat Aura Urziceanu alături de Quincy Jones şi de trupa lui pe continentul american. Spre surprinderea tuturor, cântăreaţa a rupt brusc contractul cu celebrul interpret de jazz şi producător american. Aura Urziceanu a declarat, la un moment dat, că a luat această decizie pentru că a pus mai presus de toate siguranţa fiului ei. „Un muzician, care cântase cu soţul meu, l-a întrebat cum ar putea da de fata din România care cânta cu Duke Ellington pentru că i-a pierdut urma de un an. Eu stăteam deoparte, cu fiul nostru, care avea un an. Ne-a făcut imediat cunoştinţă. Au vrut să mă ia cu ei din acea zi. Am început colaborarea cu Quincy Jones după o săptămână şi a durat cinci ani, până am hotărât să părăsesc Los Angeles, unde se afla sediul firmei lui Quincy. Era un oraş mult prea periculos pentru fiul meu. Canada era mult mai liniştită, iar eu voiam să-i ofer o bună educaţie, să-l apăr”, spunea artista.

Radu Muşetescu, cel care a reprezentat-o pe artistă în România timp de nouă ani, afirmă însă că Aura Urziceanu i-a mărturisit motivul pentru care nu a mai continuat turneul alături de marele artist: drogurile.

„Mi-a spus că a rupt contractul cu Quincy Jones pentru că a forţat-o să se drogheze. Spunea că toţi se drogau”, susţine acesta, potrivit ziarulring.ro. Mai mult, Muşetescu spune că relaţia dintre Aura Urziceanu şi fiul ei nu a fost niciodată foarte apropiată.

Aura Urziceanu este o cântăreață și compozitoare de jazz din România, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului.

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Anunț important pentru clienții PPC, fostul ENEL, E.ON sau ENGIE. Este o schimbare majoră la tarifele din luna august
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Sunt obligați să plătească. Marcel Boloș: Fentează statul
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! E mult prea FIERBINTE, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
CER BANI ÎN PLUS. Cine sunt românii care au dat statul în judecată
Adevarul
De ce dieta keto poate distruge organismul. Avertismentul transmis de specialiști: „Risc de boli de inimă și accident vascular cerebral”
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Descoperirea secolului. Toată Planeta fierbe
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Ce rentă viageră va încasa David Popovici după ce se va retrage. E asigurat pentru tot restul vieții!
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au divorțat! Ce mesaj a transmis fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” după încheierea celor șapte ani de mariaj
Capital.ro
Nu se mai suspendă permisul auto. Noua lege pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cine e tânărul ucis în bătaie în fața unei săli de jocuri. A stat 6 zile în comă, după ce a fost confundat cu altcineva
substantial.ro
Joe Biden reunește echipa de securitate națională după atacul Iranului asupra Israelului
MediaFlux
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL? ALERTĂ în ORIENTUL MIJLOCIU
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!