Constantin Nicolescu anunțase, pe 26 februarie, că decizia referitoare la posibila contestare a ordinului prefectului aparține avocaților săi.
„Avocații vor lua o decizie, pe mine partea asta nu mă mai preocupă. Un astfel de demers (…) nu știu dacă mai rezolvă problema pe fond. Pe fond există o decizie privind o abatere disciplinară, care, în mod normal, ar fi trebuit sancționată de către consilierii județeni. (…) Dacă s-a interpretat altfel, nu are rost să mă mai zbat eu. Așa au decis, așa au crezut, așa au făcut”, declara atunci fostul președinte al CJ Argeș.
Prefectul Cristian Soare a semnat, pe 24 februarie, ordinul prin care s-a constatat încetarea mandatului de președinte al CJ Argeș înainte de termen pentru conflict de interese. Emiterea ordinului s-a întemeiat pe raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, rămas definitiv prin sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 11 februarie 2014, în care care s-a constatat că președintele Nicolescu s-a aflat în conflict de interese, întrucât a încheiat, în numele instituției, mai multe contracte cu societăți comerciale la care era acționar.
Constantin Nicolescu se afla la al treilea mandat consecutiv de președinte al CJ Argeș