La o zi după ce a ferecat poarta naţionalei României în faţa lui Messi şi Kun Aguero, Ciprian Tătăruşanu trăieşte cel mai fericit moment al vieţii sale.
Prietena sa, Antoaneta, a născut joi un băieţel, vestea fiind dată chiar de antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf.
„Cred că cel mai important pentru Tătăruşanu este că astăzi a devenit tătic, prietena sa născând un băiat. E important şi că nu a luat gol aseară cu Argentina, unde a apărat 45 de minute şi a salvat dintr-o situaţie grea„, a spus Reghecampf, la Digi Sport.
Acesta ar putea fi ultimul sezon al lui Tătăruşanu la Steaua, existând zvonuri că portarul s-ar fi îneţeles deja cu oficialii Fiorentinei, pentru un transfer.