Gerul ne-ar putea scumpi gazele

Gerul crâncen de afară ne-ar putea goli buzunarele! Motivul? Consumul de gaze a crescut în această perioadă cu 30 la sută. Cum producţia internă şi stocurile nu sunt suficiente, este nevoie să se importe mai mult gaz la preţuri foarte mari.
Romania TV
29 ian. 2012, 16:41
Gerul ne-ar putea scumpi gazele

Guvernul a anunţat că s-au luat măsuri pentru că furnizarea de gaze către populaţie să decurgă normal, în ciuda gerului.  „Astăzi, mâine, indiferent de temperatura pe care o avem afară, nu vor exista probleme. Şi am demarat procedurile ca nici în perioada următoare, începând de luni, să nu existe dificultăţi majore în aprovizionarea cu gaze”, a anunţat Executivul sâmbătă.

Totuşi, nu Guvernul este cel care furnizează gaze populaţiei, ci două companii străine. Acestea au anunţat deja că au mărit importul de gaze ca să facă faţă consumului. Iar preţurile sunt acum mult mai mari, de circa 500 de dolari mia de metri cubi. Furnizorii au cerut deja ca ANRE să le recunoască aceste costuri mari de import în preţul final plătit de consumatori.

În prezent, populaţia plăteşte un preţ stabilit de Autoritatea de Reglementare pe baza unui coş în care intră în principal gaze din producţie internă. Gerul schimbă, însă, compoziţia acestui coş, dar şi preţul la consumator. Cu cât gerul durează mai mult, cu atât factura riscă să fie mai mare.

„Toate aceste măsuri constituie un efort financiar important din partea companiei, care va trebui recunoscut în preţul final către consumatori”, precizează GDF SUEZ.
Producţia  internă de gaze este de 91,5%, iar importul de 8,5%, potrivit ANRE.

DailyBusiness
ANM anunță brumă, ceață și temperaturi deosebit de mici. VA NINGE!
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Capital.ro
Lege de la UE. România e obligată. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Cel mai puternic drog pe care îl consumăm. Ne distruge lent, dar sigur
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
O tânără în vârstă de 27 de ani a murit la birou. Femeia a leșinat o dată, însă ar fi fost ignorată de superiori. Care este cauza decesului
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
StirileBZI
Vor fi verificate aproape 4,6 milioane de pensii! Cine trebuie să dea banii înapoi
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de un vecin...
substantial.ro
Iranul, acuzat de un val de comploturi de asasinat și răpire în Occident
MediaFlux
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău