Circulaţie feroviară a fost blocată patru ore în Covasna, după ce un tren a lovit un TIR

Circulaţia feroviară în zona Malnaş din judeţul Covasna, blocată, luni dimineaţă, după ce un tir a fost lovit de un tren accelerat la o trecere de cale ferată, a fost reluată după aproximativ patru ore, timp în care au fost afectate patru trenuri de persoane. Accidentul nu s-a solşdat cu victime.
Romania TV
30 ian. 2012, 06:13
Circulaţie feroviară a fost blocată patru ore în Covasna, după ce un tren a lovit un TIR

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Buzsi Andrea, traficul a fost reluat în jurul orei 9.00.

În trenul accelerat 1648, care a fost implicat în accident, s-au aflat aproximativ 50 de pasageri, dintre care doar unul a decis să plece cu un taximetru, iar restul au aşteptat în vagoane, unde le-a fost asigurată căldură.

Buzsi Andrea a precizat că traficul feroviar a fost blocat în zonă timp de aproximativ patru ore, iar în urma accidentului patru trenuri de persoane care circulă între Miercurea Ciuc şi Braşov au înregistrat întârzieri între 30 de minute şi trei ore.

Circulaţia feroviară în zona Malnaş a fost blocată după ce un tir a fost lovit de trenul accelerat 1648, care circula pe relaţia Bistriţa-Bucureşti Nord.

Şoferul TIR-ului a trecut calea ferată de la Malnaş, însă maşina a alunecat înapoi pe şine, fiind pantă, iar pe carosabil gheaţă. Şoferul a încercat un timp să scoată tir-ul de pe cale ferată, iar în momentul în care a văzut că se apropie trenul a ieşit din cabină.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Doi români ajunși la all-inclusive în Turcia au avut parte de o experiență neașteptată. „Nu mi-am imaginat că vom primi așa ceva”. Cât au plătit pentru patru zile
Capital.ro
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Playtech.ro
Laura Cosoi a născut: Prima imagine cu proaspăta mămică și bebelușul ei! Ce nume special a ales
DailyBusiness
ATENȚIE! CNPP a publicat LISTA veniturilor în funcție de care românii vor primi mai mulți bani
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cum să cureți rapid cuptorul cu microunde. Ingredientele costă mai puțin de 6 lei
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce face ori de câte ori aude numele victimei, dezvăluiri
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Până când pot depune pensionarii adeverințele de sporuri la Casa de Pensii! Daniel Baciu a dat termenul final
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident vascular cerebral
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Incident Controversat la Ceremonia de Inaugurare din Turcia: Erdogan Lovește un Copil pe Scenă
MediaFlux
ROMÂNII primesc 1.281 de LEI de la STAT. DREPT GARANTAT pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!