„Este un gest inamical faţă de PNL. Candidatul, luat în sine, este unul solid, dar aici este vorba de o chestiune de viziune politică ce va ridica probleme în viitor”, a declarat Daniel Barbu.
Acesta crede că desemnarea lui Tăriceanu nu este de natură să creeze premisele unei refaceri a USL în viitor, ci „să creeze un spor de tensiune” între fostele partide aliate.
În ce priveşte invocarea în continuare de către Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu a proiectului USL, Barbu a arătat că intenţia lor nu este sinceră fiind vorba doar de un mijloc de legitimare a noii coaliţii de guvernământ. „Este vorba de o legitimitate de tip etic pentru că pe cea politică o au”, a explicat Daniel Barbu.
Deşi a refuzat să facă o estimare a numărului de senatori liberali care ar putea să voteze în favoarea lui Tăriceanu, Daniel Barbu s-a arătat sceptic asupra şanselor ca PSD sau noul partid al lui Tăriceanu să reuşească să atragă un număr consistent de liberali. „Nu cred că până la alegerile europarlamentare vor avea loc astfel de mişcări”, a mai spus Barbu.
Citeşte şi: Tăriceanu, propus al doilea om în stat: Am acceptat propunerea de a fi preşedinte al Senatului
Preşedintele PSD Victor Ponta şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu au avut o scurtă convorbire legată de sprijinul pe care PSD, PC şi UNPR sunt dispuse să-l acorde fostului liberal pentru a deveni noul preşedinte al Senatului în locul lui Crin Antonescu, informează România TV. La capătul acestei discuţii, Tăriceanu a anunţat că a acceptat propunerea de a deveni preşedintele cu susţinerea grupurilor PSD, PC, UNPR şi UDMR.
Citeşte şi: Fractură în PNL. Lideri importanţi il susţin pe Tăriceanu
Întâlnirea tête-à-tête dintre cei doi a avut loc la Palatul Parlamentului şi a durat câteva minute. Ulterior, Tăriceanu a discutat şi cu liderii celorlalte formaţiuni din arcul guvernamental.
„Discuţiile au avut ca subiect candidatura mea la preşedinţia Senatului. Am acceptat propunerea care mă onorează şi care ne va da posibilitatea să mergem înainte cu proiectul USL şi sper să pot aduce o contribuţie consistentă în a apăra interesele celor care au votat USL într-o proporţie covârşitoare”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu adpugând că se aşteaptă să fie votat şi de unii senatori ai PNL.
Discuţiile precedă şedinţa de luni a plenului Senatului în care este programată alegerea unui nou preşedinte al Senatului, în urma demisiei din această funcţie a lui Crin Antonescu, preşedinte al PNL.