În ediţia din 16 decembrie, Mircea Badea a comentat intervenţia telefonică a unui ascultător, care discuta despre respectarea regulilor de circulaţie în România. Mircea Badea a spus că ascultătorul respectiv este „prost”, întrucât spune că este bine să respecţi regulile de circulaţie, chiar dacă asta implică să faci 12 ore de la Bucureşti la Cluj. Mircea Badea a făcut aceste comentarii plecând de la ideea că, pentru a respecta viteza legală, trebuie să ţi se creeze cadrul pentru a o respecta.
Pe de altă parte, în ediţia din 20 februarie, Mircea Badea a comentat intervenţia telefonică a unei ascultătoare, care l-a întrebat pe acesta care este motivul pentru care Crin Antonescu nu mai are acces la Antena 3. Mircea Badea a spus, printre altele, că Antonescu a avut multe intervenţii telefonice în emisiuni ale Antena 3. După încheierea discuţiei cu ascultătoarea respectivă, la un moment dat, Badea a folosit un limbaj care a fost considerat înjurătură de mai mulţi membri ai CNA. În aceeaşi emisiune, Mircea Badea a folosit cuvinte precum „retardată”, „bou”, „cretin”.