Răzvan Lucescu revine în fotbalul românesc după ce ultima dată a antrenat pe El-Jaish, în Qatar, FC Petrolul fiind a treia formaţie din Liga I pe care o pregăteşte, după FC Braşov şi Rapid Bucureşti, la ambele având câte două mandate.
„Sunt fericit ca lumea s-a gandit la mine pentru a continua in aceste ultime etape. Nu vor fi meciuri simple, va trebui sa ne concentram pe fiecare meci, sa il jucam ca pe o finala. Sincer, nu voiam sa revin pana la vara. Pot sa ajut, mai sunt 15 meciuri pana la final si apoi vedem. Daca lumea este multumita, ne asezam la masa si discutam.
Am semnat pe un an si jumatate, cu posibilitate de prelungire. Cosmin Contra a depus o munca fantastica si m-a intrebat daca as fi de acord sa preiau echipa, urmand apoi sa transmita raspunsul conducerii.
Steaua are o forta deosebita in spate, data de istoria clubului si de experienta jucatorilor. Va fi greu pentru noi. Steaua ramane Steaua”, a povestit Lucescu la conferinta.
Răzvan Lucescu are în palmares două Cupe ale României, câştigate cu Rapid (2006 şi 2007), şi un sfert de finală în Cupa UEFA, tot pe vremea când se găsea la conducerea giuleştenilor.
În aceeaşi zi, Cosmin Contra, fostul antrenor al Petrolului, a fost prezentat oficial, marţi, ca tehnician al echipei Getafe CF şi a declarat că gruparea spaniolă are de disputat 11 finale pentru a se salva de la retrogradare, însă el a precizat că obiectivele sale sunt mult mai mari.
Cosmin Contra a afirmat că obiectivele sale la Getafe nu se rezumă doar la salvarea de la retrogradare. „Echipa asta are 11 finale de jucat pentru a ieşi din această zonă, pentru că ambiţiile noastre sunt de un alt calimbru. Băieţii sunt foarte demoralizaţi după 12 meciuri fără victorie, dar vineri vom câştiga cu siguranţă şi vom vedea un alt Getafe”, a completat Contra.