Andreea Bălan şi Keo au mai făcut un pas important în doi, investindu- şi economiile, în jur de 300.000 de euro, într-o superbă vilă, situată în Băneasa, foarte spaţioasă, de circa 350 de metri pătraţi, cu şapte camere şi dotată cu aparatură şi mobilier de cea mai bună calitate.
Andreea şi-a făcut în acest imobil care se învârte după soare şi o sală de dans, iar Keo şi-a amenajat un imens studio, în care deja lucrează de mai bine de o lună. De asemenea, soliştii şi-au construit aici şi o sală de fitness, precum şi dressinguri imense, în care artista să-şi poată depozita atât hainele ei de scenă, cât şi pe ale dansatoarelor ei. Momentan, din “schiţă” lipseşte doar camera bebeluşului, care însă va fi imediat gata atunci când Andreea şi Keo vor deveni părinţi. “Bebeluşul va avea şi el camera lui, din cele şapte câte sunt, vom avea de unde alege”, a mărturisit Andreea pentru Libertatea.
Citeşte şi: Andreea Bălan va prezenta o emisiune la Antena 1. Află cât va câştiga şi despre ce show este vorba