El a făcut această declaraţie în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia şi a referendumului pentru independenţă, pe care autorităţile din Crimeea l-au pus la cale.
„Pentru România nu există un risc de război cu Federaţia Rusă, nu există niciun risc de război, cel puţin în conjunctura actuală. România nu este în stare de alertă, nu o să împărţim puşti la populaţie. Nu suntem în situaţia asta, din mai multe motive, suntem stat suveran, suntem membru NATO”, a declarat preşedintele ţării.
Totuşi, chiar dacă nu există un pericol de război cu ruşii, nu înseamnă că armata română nu este în stare de alertă. Mai mult, el a evidenţiat temerea sa cea mai mare, care priveşte Republica Moldova.
„Chiar dacă nu există un risc imediat, nu înseamnă că armata română stă şi aşteaptă primăvara. Armata română îşi face toate aplicaţiile. Mai mult, am dat azi ordin şefului armatei să mute aplicaţiile din a doua parte a anului către prima parte. Am pus spaţiul aerian la dispoziţia aparatelor de zbor ale NATO. Vom face zboruri deasupra Ucrainei. Nu vă ascund că am acceptat prezenţa unei fregate franceze în apele României. Dacă azi nu există niciun pericol, conflictele îngheţate prezintă un risc de instabilitate regională. Cea mai mare îngrijorare pentru mine este Republica Moldova. Am fost descoperiţi faţă de Georgia”, a spus Traian Băsescu.