Ponta merge la Chişinău unde se va întâlni cu premierul Leancă. Se discută acordul cu UE şi criza din Ucraina

Premierul Victor Ponta va efectua o vizită de două zile în Georgia, dar cu o escală la Chişinău, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Iurie Leancă, arată un comunicat transmis de Guvern şi citat de Agerpres.
Romania TV
13 mart. 2014, 14:45
Ponta merge la Chişinău unde se va întâlni cu premierul Leancă. Se discută acordul cu UE şi criza din Ucraina

În Georgia, premierul va fi primit de președintele Georgiei Giorgi Margvelașvili și va avea convorbiri cu omologul său georgian Irakli Garibașvili. De asemenea, va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului David Usupașvili.

Victor Ponta a declarat că obiectivul principal al discuţiei va viza situaţia din Ucraina, dar şi parteneriatul celor două ţări cu Uniunea Europeană.

„Merg în cele două ţări care au semnat Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană. Merg cu un mesaj foarte clar, să aflăm ce au nevoie din partea României, din partea Europei pentru ca aceşti paşi pe care i-au făcut la Vilnius să continue într-un ritm chiar mai rapid. Plus, evident, o consultare cu ambii premieri, mai ales cu cel al Moldovei, privind poziţia noastră comună referitoare la situaţia din Ucraina”, a spus Victor Ponta, la România TV.

De asemenea, vizita premierului Victor Ponta în Georgia reprezintă, „un mesaj clar de sprijin pentru aspirațiile europene și euro-atlantice ale Georgiei, având în vedere și contextul dat de evoluțiile actuale din regiune. Vor fi abordate cu oficialii georgieni modalitățile concrete de sprijin de către România în ceea ce privește parcursul european al Georgiei”, potrivit comunicatului de presă transmis de Executiv.

În perioada 2013-2014, Ambasada României la Tbilisi desfășoară mandatul de Ambasadă Punct de Contact (CPE) NATO în Georgia. România este principalul contributor, cu 38 de persoane dislocate în teren, la activitatea Misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene Georgia, care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Afacerea cu care doi frați din Bihor au dat lovitura. Un litru poate costa și 200 de lei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Marele pericol care îl paște pe Prințul Harry. Salvarea ar veni de la Regele Charles
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Pensia cu care trăiește Nelu Vlad! Solistul piesei „Se mărită Mona mea” are o carieră de peste 4 decenii
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Un membru al staffului Real Madrid colaborează cu NASA pentru programul Artemis
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?