Întâlnire la nivel înalt, între Kerry şi Lavrov

Eforturi diplomatice la Londra, unde ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, John Kerry, discută despre criza din Ucraina. Întrevederea celor doi are loc înainte de referendumul din Crimeea, regiune autonomă din Ucraina, care vrea să facă parte din Federaţia Rusă.
Romania TV
14 mart. 2014, 15:01
Întâlnire la nivel înalt, între Kerry şi Lavrov

Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, s-a întâlnit  la Londra cu omologul rus, Serghei Lavrov. Rusia şi Statele Unite încearcă să găsească o soluţie pentru criza din Ucraina, în ajunul referendumului din Crimeea.

Întâlnirea la nivel înalt are loc în vreme ce occidentul a avertizat Rusia că va continua sancţiunile. Vestul cere anularea referendumului din Crimeea, pe care îl consideră neconstituţional. Se aşteaptă ca acest vot, dacă va avea loc, să susţină separarea peninsulei de Ucraina.

De altfel, Parlamentul local din Crimeea a votat pentru independenţa regiunii, acum câteva zile.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Tradiții și superstiții de Sâmbăta lui Lazăr. Este ultima pomenire a morților dinainte de Paște
Ego.ro
Simona Halep, de nerecunoscut! Momente tande alături de cea mai dragă ființă EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”