Europarlamentarul Sebastian Bodu i-a adresat preşedintelui Traian Băsescu în care subliniază că cererea de graţiere a lui Gigi Becali trebuie să fie respinsă. Sebastian Bodu era şeful ANAF în perioda în care au început cercetările în Dosarul Transferurilor şi nu o dată actualul europarlamentar a încercat să îl prindă cu „ocaua mică” pe Gigi Becali.
Citeşte şi Gigi Becali, strigătul deznădejdii: „M-aţi făcut un sălbatic şi un vagabond, fără nimic pe lume!”
Vă prezentăm integral scrisoarea deschisă adresată de Sebastian Bodu şefului statului:
„Domnule Președinte,
Vă scriu aceasta scrisoare deoarece în recentele declaraţii publice ați lăsat deschisă posibilitatea graţierii lui Gigi Becali, condamnat la închisoare cu executare (și) pentru fapte de corupție. Declaraţia Dumneavoastră mă obligă, atât ca cetăţean, dar şi ca om implicat în efortul de consolidare a instituţiilor statului de drept, să vă adresez apelul public de a respinge graţierea condamnatului Gigi Becali. Alături de multi români, cred că o decizie contrară, o premieră în acest mandat al Dumneavoastră, ar reprezenta un semnal negativ atât pentru cei implicați în impunerea legii, cât şi pentru acești români, care au început să își câştige încrederea în Justiţia statului lor.
Condamnarea lui Gigi Becali a însemnat un mare pas înainte în procesul de instituire a echilibrului moral și juridic. Ca și în cazurile Năstase ori al transferurilor din fotbal, sentințele definitive au dat speranță multora că Justiţia devine funcţională şi nepărtinitoare inclusiv cu aceia care s-au comportat ca stăpâni de facto ai ţării şi imuni în faţa legii, bazându-se pe notorietate, pe poziţie politică ori pe avere. De aceea o graţiere influențată de campanii pseudoumanitare şi manipulatorii, concepute doar ca să stoarcă lacrimi gratuite, ar pune în pericol singurul sprijin pe care îl are astăzi Justiția: încrederea milioanelor de români care vor să trăiască într-o societate morală şi dreaptă.
Citeşte şi Gigi Becali ar putea să beneficieze de GRAŢIERE în iulie, anul viitor. Vezi cine spune asta
Închei, Domnule Președinte, cu speranța că veți ține cont de toate acestea și nu veți da curs cererii de grațiere pe care Gigi Becali o cere cu o milă lipsită de orice demnitate, cerere ce pune atât de evident în lumină deosebirea dintre un baci și un cioban.
Cu stimă,
Sebastian Bodu,
Europarlamentar PPE”.
Citeşte şi Gigi Becali i-a făcut un cadou preţios preşedintelui Traian Băsescu