Raport al Consiliului Europei: Referendumul din Crimeea este NECONSTITUŢIONAL

Consiliul Europei estimează, într-un raport preliminar, că referendumul de duminică, prin care se supune la vot realipirea Crimeii la Rusia, nu este compatibil cu principiile constituționale, a susținut sâmbătă un purtător de cuvânt al acestei organizații paneuropene, transmite AFP.
Romania TV
15 mart. 2014, 19:18
Raport al Consiliului Europei: Referendumul din Crimeea este NECONSTITUŢIONAL

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a confirmat pentru AFP informațiile publicate de media germană și austriacă în acest sens, citându-l pe ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz.

Șeful diplomației austriece a precizat pentru presă că raportul preliminar al Comisiei de la Veneția, care reunește specialiști europeni în drept constituțional și este legat de Consiliul Europei, a ajuns la concluzia că separarea Crimeii de Ucraina este ilegală sub raport constituțional.

Citeşte şi UCRAINA stă pe un butoi cu pulbere: Rusia ameninţă Kievul, SUA adoptă sancţiuni împotriva Moscovei

Austria deține în prezent președinția comitetului de miniștri, „organul executiv” al Consiliului Europei care reunește miniștrii de externe din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei și reprezentanții lor.

„Pot confirma anunțul făcut de ministrul austriac de externe” cu privire la existența acestui raport, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că acest raport preliminar, ce urmează să fie supus aprobării în sesiunea plenară a Comisiei de la Veneția la 21 martie, indică faptul că un astfel de referendum „nu este compatibil cu principiile constituționale și cu standardele democratice”.

Thorbjorn Jagland, care a fost la 10 martie la Kiev alături de Sebastian Kurz, le-a solicitat experților Comisiei de la Veneția să „examineze legalitatea” acestui referendum ce a fost anunțat pentru data de 16 martie de rusofonii din Crimeea.

Consiliul Europei, organism înființat în 1949 și care are sediul la Strasbourg (Franța), este o organizație interguvernamentală ce regrupează în prezent 47 de state, printre care cele 28 de state membre UE și Turcia. Ucraina și Rusia au devenit membre din 1995 și respectiv 1996. Obiectivul principal al acestei organizații este apărarea democrației, a drepturilor omului și a principiilor statului de drept.

De asemenea, mai mulți lideri europeni au calificat acest referendum drept „ilegal”, printre care cancelarul german Angela Merkel și președintele francez, François Hollande.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pastila de slăbit care aduce revoluție în industria farmaceutică. Rezultatele spectaculoase
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai