REZULTATE BAC 2014: Bacalaureatul de probă s-a terminat la Iaşi, iar rezultatele sunt dezastruoase. Dintre cei 12.235 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a care au dat simularea, din judeţ, doar 53% au reuşit să obţină o notă peste 5. Dacă elevii de clasa a XI-a nu au fost deloc pregătiţi şi au promovat în procent de 45,78%, elevii de clasa a XII-a s-au descurcat puţin mai bine. Aici avem o promovare de 60% în condiţiile în care, la proba scrisă de Limba şi literatura română, s-au prezentat 5.325 de elevi, dintre care 3.343 au obţinut note peste 5, iar 1.982 note sub 5, cu o promovabilitate de 62,78%. Tot la clasa de an terminal, la proba obligatorie a profilului au susţinut proba scrisă 5.219 elevi, dintre care 2.671 au obţinut note peste 5, iar 2.548 au obţinut sub 5, cu o promovabilitate de 51,18%. La proba la alegere a profilului au dat proba 5.047 de elevi, dintre care 3.230 au obţinut peste 5, iar 1.817 sub 5, cu o promovabilitate de 64%, scrie Ziarul de Iaşi.
REZULTATE BAC 2014: La clasa a XI-a, rezultatele sunt mult sub aşteptări, au susţinut proba la română 6.910 elevi, dintre care 3.507 au obţinut peste 5, iar 3.403 sub această notă, cu un procent de promovare de 50,75%. La proba obligatorie a profilului, notele sunt şi mai mici: au dat proba scrisă 6.671 de elevi, dintre care 2.723 au luat peste 5, iar 3.948 sub 5, cu o promovabilitate de 40,82%. La nivel naţional, 52,8% dintre elevii de clasa a XII-a au obţinut note peste 5 la Limba română, 67,78% la Limba maternă, 53,92% la proba la alegere a profilului, iar la proba obligatorie doar 42,51 au reuşit să obţină o notă peste 5. La clasa a XI-a, pe ţară au obţinut notă peste 5 un procent de 44,22% la română, 62,42% la Limba maternă şi 36,32% la proba obligatorie, care s-a dat doar la matematică şi istorie.
„O să aibă loc o conferinţă de presă săptămâna viitoare, în care vom prezenta rezultatele la simularea de la bacalaureat”, a declarat Anda Tănasă, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Listele cu rezultate vor ajunge la şcoli abia în cursul zilei de luni, unde vor fi analizate de către profesori, ca mai apoi să fie prezentate în cadrul şedinţelor cu părinţii. Examenul propriu-zis de bacalaureat va avea loc în vară, în perioada 10 iunie – 11 iulie.