„Eu întotdeauna am spus că vrem să rămânem ca USL. Poate că, după alegerile pentru Parlamentul European, pentru că până atunci este mai dificil, dar după, din punctul meu de vedere, să refacem USL și să ducem la bun sfârșit ceea ce este important, adică schimbarea regimului Traian Băsescu, este mai important decât orice fel de contradicție între PSD, PNL și oricine altcineva”, a declarat Victor Ponta, la România TV.
Întrebat dacă această refacere a USL este condiţionată de PSD de îndepărtarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL, Ponta a răspuns: „Nu. Nu o să spun vreodată aşa ceva. PNL decide singur cine e liderul partidului. Rămânerea sau plecarea lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al PNL le aparţine. Nu este o condiţie pentru refacerea USL”.
Pe de altă parte, Ponta a estimat că PNL va deconta electoral la alegerile europarlamentare faptul că Antonescu a scos partidul de la guvernare fără să explice motivele ce au stat la baza acestei decizii.
La întrebarea dacă este posibil un USL refăcut cu Klaus Johannis pe post de candidat comun la alegerile prezidenţiale, Ponta a spus că „orice USL este posibil”.
„Orice USL e posibil din punctul meu de vedere. USL și ideea, proiectul politic e mai important decât oricare dintre liderii USL, inclusiv decât mine”, a declarat Ponta la România TV.
Premierul Victor Ponta le-a cerut, luni, filialelor PSD din teritoriu să strângă forțele în perspectiva bătăliilor electorale care vor veni, ce debutează cu alegerile europarlamentare. Preşedintele PSD este convins că USL se va reface în următoarele luni şi a avertizat că „Băsescu şi Udrea” au prins curaj, mizând pe faptul că oamenii au uitat de răul făcut anterior.
În acest sens, el a declarat că dorește ca toții aleșii locali din PSD să rămână în relații bune cu toți aliații, inclusiv cu liberalii. Mai ales că speranța sa e că se vor reuni cu liberalii după europarlamentare.
„Vă rog pe toți să transmiteți în teritoriu că avem nevoie de toate forțele și de toți aliații. Inclusiv, pe cât posibil, deși la Iași e mai greu, să rămânem în relații bune cu liberalii. Mai ales că după 25 mai eu cred că vom fi din nou împreună”, a declarat Victor Ponta, în cadrul unei conferințe de presă.