Parlamentarul ungar Istvan Szavay, membru al partidului naţionalist Jobbik, a declarat că nu a făcut nimic care să justifice o astfel de măsură din partea României. El susţine că decizia autorităţilor române este scandaloasă şi că partidul său îşi va prezenta programul în Transilvania, program care nu include nimic care să fie împotriva României sau care să încalce legile ţării.
Patru cetăţeni maghiari, membri ai unor organizaţii extremiste, au primit interdicţie de a intra pe teritoriul României timp de un an de zile, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că, în urma unor activităţi specifice de evaluare a riscurilor la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale, „s-a luat decizia instituirii unor măsuri proactive, cu scopul preîntâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta grav ordinea publică pe teritoriul României”. A fost instituită, astfel, măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, pentru o perioadă de un an, pentru patru cetăţeni maghiari: Zsolt Tyirityán, membru al organizaţiei „Oastea Haiducilor”, György Gyula Zagyva, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, şi Mikola Bela, membru al Gărzii Maghiare, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI.
Reacţia Jobbik faţă de INTERZICEREA accesului unor membrii ai săi în România: Este de neînţeles