PROGNOZA METEO pe trei zile: Temperaturile urcă până la 23 de grade

PROGNOZA METEO. Vom avea parte de o vreme frumoasă specifică mai degrabă sfârşitului de lună mai decât de martie, cu temperaturile ce vor urca, în unele regiuni, până la 23 de grade.
Iulian Tudor
18 mart. 2014, 13:49
PROGNOZA METEO pe trei zile: Temperaturile urcă până la 23 de grade

PROGNOZA METEO. Miercuri va fi vreme deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi în celelalte regiuni vor fi temperaturi ridicate. Vorbim despre valori în orele amiezii de la 11 grade în nordul extrem al ţării, până la 24 în sud. Dar nu va fi o zi însorită, căci soarele se va ascunde adesea după nori, iar în Maramureş, în mare parte din Transilvania şi Moldova şi local în Banat şi Crişana, cu precădere la deal, îşi vor face apariţia şi ploile. În celelalte zone, doar pe alocuri va ploua, către seară. Şi, pentru că temperaturile sunt potrivite mai degrabă pentru luna mai, precipitaţiile vor fi sub formă de averse, posibil însoţite izolat de fulgere şi tunete. Vântul va fi şi el agitat în toate regiunile, cu rafale de peste 50…55 km/h, şi chiar mai puternice pe crestele înalte de munte.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Miercuri se menţine vreme cu mult mai caldă decât ar fi normal, la amiază vor fi 22….23 de grade, în loc de 11 grade cât ar trebui la această dată calendaristică, cu soare pe săturate şi câţiva nori în plus abia spre seară. Vântul însă devine tot mai sprinten, cu precădere în a doua parte a zilei.

PROGNOZA METEO. Joi, vremea se îndreaptă simţitor, cerul devine senin în toată ţara, nici vorba de ploi şi doar vântul încă rămâne mai alert la munte şi, local şi temporar, în Moldova. Iar maximele termice ale zilei sunt în continuare cu mult mai mari decât normele perioadei, cu valori de la 13 grade în Maramureş şi estul Transilvaniei, până la 21 de grade în sudul ţării.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. La jumătatea săptămânii vremea rămâne frumoasa şi foarte caldă, cu aproximativ 20 de grade în termometre la amiază, cer senin şi vânt potolit, va fi încă o zi frumoasă de primavară.

PROGNOZA METEO. Vineri În toată ţara va fi deosebit de cald, la amiază se aşteaptă temperaturi cu până la 10….12 grade mai mari decât normele perioadei, de la 12 grade pe litoral până la 23 de grade la câmpie, în vestul şi sudul ţării. Iar ca aspect, vorbim de vremea frumoasă, cer senin şi doar în Banat şi Moldova, ca şi la munte, vântul de sud se arată mai alert.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vineri tabloul meteo nu se schimbă, timp frumos, mult mai cald decât ar trebui, 21…22 de grade la amiază şi nicio adiere de vânt.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă se menţine vremea frumoasă şi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Vor fi câţiva nori pe cer doar în est şi sud-est, în rest doar soare întreaga zi, iar vântul încă dă semne de agitaţie prin Moldova şi Munţii Banatului. Iar la amiază vor fi temperaturi între 15 şi 23 de grade la scara întregii ţări, mai scăzute doar pe litoral şi în Delta, marea este încă rece, aici nu se depăşesc 10…11 grade. Şi nici duminică sau luni vremea nu se răceşte, rămâne cald şi frumos în toată ţara, cu soare generos şi fără precipitaţii, doar vânt ceva mai sprinten dinspre sud în regiunile noastre vestice, unde va fi şi cel mai cald.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster