Dublu impact: Pământul a fost lovit de doi asteroizi deodată

Cercetătorii au descoperit dovezi ale unui dublu impact pe Pământ: un asteroid şi luna sa au lovit planeta noastră în acelaşi timp.
Cristina Dinu
19 mart. 2014, 17:12
Dublu impact: Pământul a fost lovit de doi asteroizi deodată

Experţii au stabilit, folosind fosile asemănătoare planctonului, că două cratere învecinate din Suedia au aceeaşi vârstă – 458 de milioane de ani vechime. Alţi specialişti au atras, însă, atenţia că cratere care par a avea aceeaşi vechime pot fi separate de câteva zile, luni sau chiar ani.

Se ştie deja că pe Terra au existat câteva impacturi duble, dar dr. Jens Ormo spune că există dispute faţă de datele atribuite acestor cratere.

„Craterele realizate la un impact dublu trebuie să aibă aceeaşi vârstă, altfel ar fi doar două cratere vecine”, a spus cercetătorul de la Centrul pentru Astrobiologie din Madrid, Spania, pentru BBC News.

Dr. Ormo şi colegii săi au studiat două cratere denumite Lockne şi Malingen, aflate la 16km distanţă unul de celălalt, în nordul Suediei. Lockne este craterul cel mai mare, având o lăţime de 7,5km, iar Malinge este de circa 10 ori mai mic.

Asteroizii binari s-ar forma atunci când un asteroid ca o „grămadă de moloz” începe să se învârte atât de repede sub influenţa luminii solare, astfel încât din ecuatorul rocii sunt aruncate bucăţi care formează în cele din urmă o lună a asteroidului.

Observaţiile prin telescop sugerează că circa 15% din asteroizii din apropierea Pământului sunt binari, dar procentul craterelor binare de pe Pământ este mult mai mic. Doar o fracţiune din asteroizii binari care lovesc Terra au suficient spaţiu între ei şi luna lor pentru a produce două cratere separate.

Calculele arată că circa 3% din craterele de impact de pe planeta noastră ar trebui să fie duble.

Caracteristicile geologice neobişnuite ale craterelor Lockne şi Malingen au fost recunoscute încă de la jumătatea secolului al XX-lea, dar abia la jumătatea anilor ’90 Lockne a fost considerat oficial un crater de impact.

În ultimii ani, dr. Ormo a forat circa 145m în structura Malingen prin sedimente, tocmai până la rocile sfărâmate – breccias –  şi chiar mai departe, până la rocile de la bază, intacte. Analizele de laborator ale breccias au arătat prezenţa cuarţului şocat, o formă de cuarţ care este creat la presiuni intense şi este asociat cu impacturile asteroizilor.

Zona era acoperită de o mare puţin adâncă pe vremea impactului Lockne, aşa că sedimentele marine au început să umple craterul imediat după coliziune.

Echipa dr. Ormo a datat structura Malingen folosind creaturi marine micuţe, fosilizate, denumite chitinozoane, descoperite în rocile sedimentare. Metoda folosită de geologi le permite să afle vârsta rocilor în funcţie de creaturile fosilizate din ele. Rezultatele arată că structura Malingen are aceeaşi vârstă ca Lockne, adică 458 de milioane de ani, confirmând teoria că zona a fost lovită de un impact dublu în perioada Ordovician.

„Este imposibil să dovedeşti că două cratere vecine s-au format în acelaşi timp. Dar dovezile din acest caz sunt uimitoare. Faptul că sunt atât de aproape unul de celălalt şi că au aceeaşi vârstă face destul de probabil un impact binar”, a declarat dr. Gareth Collins.

Simulările arată că asteroidul care a creat craterul Lockne avea circa 600m diametru, iar cel care a creat Malingen avea circa 250m.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Câștigătorii premiului El Gordo sărbătoresc cu vin spumant și îmbrățișări în Spania
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios