Compania IKEA a primit sesizări cu privire la faptul că există posibilitatea ca, în timpul somnului, bebeluşii sau copiii să tragă şi să își înfășoare în jurul gâtului perdeaua baldachinului care acoperă patul. Pentru prevenirea oricărui risc de producere a unui incident, baldachinele pentru pat au fost retrase imediat din toate magazinele IKEA din lume, scrie ECONOMICA.NET.
Citeşte şi Ikea retrage de pe piaţă o prăjitură. Vezi care este motivul
Produsele care au fost retrase de pe piață sunt următoarele: LEGENDARISK, setul de baldachine MINNEN, BARNSLIG BOLL, MINNEN Brodyr, HIMMEL, FABLER, TISSLA și KLÄMMIG. Numai baldachinele pentru pat menționate sunt incluse în această acțiune de retragere de produs. Toate produsele din gama IKEA pentru copii pot fi folosite în deplină siguranță.
Ikea retrage de pe piaţă mai multe paturi pentru copii: Află care este motivul
În ceea ce privește standardele de siguranță aplicabile în cazul baldachinelor pentru pat, Compania IKEA nu are cunoștință de existența vreunui astfel de standard. Testele interne de siguranţă, preliminare punerii în vânzare, nu au arătat niciun risc, însă compania a consultat experți externi în identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor, care au ajuns la concluzia că există, totuşi, un potențial de risc, dacă bebeluşii şi copiii nu sunt supravegheaţi, aşa cum se poate întâmpla în timpul somnului.
Citeşte mai multe despre produsele retrase de pe piaţă pe ECONOMICA.NET.