Finlandezul Jarkko Nieminen şi australianul Bernard Tomic au jucat la Miami cel mai scut meci din istoria tenisului masculin, partida încheidu-se după doar 28 de minute şi 20 de secunde, în favoarea sportivului european, scor 6-0, 6-1. Precedentul record data din 1996 şi îi aparţinea britanicului Greg Rusedski, care îl învingea cu 6-0, 6-0 pe germanul Carsten Arriens, în 29 de minute, la Sydney.
Citeşte şi SIMONA HALEP, veste îngrozitoare. A fost forţată să renunţe la turneul de la Miami
Pe parcursul partidei de la Miami, Tomic nu a câştigat decât 13 puncte dintr-un total de 61 jucate, iar după partidă el a încercat să minimalizeze impactulo acestei severe înfrângeri. „Este primul meci după operaţie, iar această partidă face parte din programul meu de recuperare. Nu sunt dezamăgit, voi continua să muncesc să joc mai bine„, a spus Tomic, care nu a mai disputat niciun joc de la Australian Open, când a abandonat în faţa lui Nadal.
Vezi şi Cel mai tare schimb de mingi, în tenis. Bulgarul Dimitrov a reuşit punctul anului VIDEO