Şeful diplomaţiei germane merge la Kiev pentru a confirma sprijinul Europei pentru Ucraina

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, se întâlnește sâmbătă cu liderii ucraineni la o zi după ce conducătorii europeni și-au exprimat sprijinul ferm pentru noile autorități de la Kiev și în condițiile în care forțele proruse își continuă ofensiva în direcția unor baze militare ucrainene 'recalcitrante' în Crimeea, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
22 mart. 2014, 08:34
Şeful diplomaţiei germane merge la Kiev pentru a confirma sprijinul Europei pentru Ucraina

Șeful diplomației germane se va deplasa și la Donețk, regiune prorusă din estul Ucrainei unde situația rămâne tensionată după anexarea peninsulei de către Rusia. La rândul său, premierul canadian Stephen Harper urmează să se întâlnească cu omologul său ucrainean, Arseni Iațeniuk.

Vineri, Ucraina a făcut un pas spre apropierea de UE, prin semnarea părții politice a Acordului de Asociere cu ocazia summitului european de la Bruxelles. Acordul de Asociere a Ucrainei la UE ar fi trebuit semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie anul trecut, dar, cu o săptămână înainte de această reuniune, guvernul de la Kiev, condus la acea vreme de premierul Mikola Azarov, a decis suspendarea procesului de apropiere a Kievului față de Uniunea Europeană și relansarea relațiilor comerciale cu Rusia.

Această decizie a provocat proteste de amploare la Kiev care au degenerat în violențe și care în cele din urmă au condus la o schimbare de putere în fosta republică sovietică.

De asemenea, urmând modelul Statelor Unite ale Americii, liderii europeni au decis sancționarea unor apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin. Totuși, aceste sancțiuni nu au descurajat Rusia din a-și concretiza intenția de alipire a Crimeii, la doar cinci zile după referendumul desfășurat în această regiune. Președintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri legea privind ratificarea Tratatului de Reunificare a Crimeii și Sevastopolului cu Rusia.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Bombă! Revine Gigi Becali în politică!? „O să fiu deputat în decembrie!” Video exclusiv
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Se scumpește rovinieta. Ce includ noile prețuri
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Robert Reich critică echipa Trump-Vance pentru misoginism într-o analiză publicată în The Guardian
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?