PROGNOZA METEO. Marţi, vremea se răceşte în toată ţara şi va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua în est, local în centru şi pe alocuri în celelalte regiuni. Vorbim în special despre averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat posibil căderi de grindină. Meteorologii anunţă cantităţi importante de apa în Moldova şi la munte, iar pe crestele înalte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul este are unele răbufniri nervoase în partea de sud-vest a ţării şi trecător în timpul ploilor prin estul teritoriului. Amiaza vine cu temperaturi de la numai 9 grade în Dealurile de Vest până la 17 grade în Lunca Dunării.
ALERTĂ METEO. Ploi abundente, grindină şi vijelii în zilele următoare
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Marţi, cerul Capitalei va fi acoperit de nori din când în când ce vor lăsa ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, în timp ce vântul va avea unele răbufniri nervoase. Şi aici vremea se mai răcoreşte, astfel că temperatura nu va mai depăşi 15…16 grade, faţă de valorile extrem de generoase din ultima săptămână.
PROGNOZA METEO. Miercuri, ploile se retrag catre nordul, centrul şi estul tarii, unde se vor semnala la nivel local, în timp ce în restul zonelor va mai ploua numai izolat , iar pe crestele înalte de munte precipitaţiile sunt şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul este mai sprinten prin nordul Moldovei, unde mercurul în termometre nu depăşeşte la amiază 8 grade, în timp ce în Lunca Dunării se vor înregistra cel mult 18 grade, temperaturi de altfel apropiate de normalul termic al perioadei.
Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Miercuri, norii vor împărţi cerul cu soarele, vântul adie din când în când, iar maxima termică a zilei va fi de 15…16 grade.
PROGNOZA METEO. Joi, cerul va fi înnorat şi lasă ploi pe alocuri în partea de nord-est a ţării, în timp ce în restul zonelor parţial norii acoperă soarele şi mai plouă izolat, cel puţin până în orele amiezii când aria ploilor va fi din nou în extindere treptată în jumătatea de sud-vest a teritoriului. În aceste condiţii temperaturile maxime vor pleca de la 12 grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi vor atinge 19 grade în sudul, centrul şi vestul ţării.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Joi, soarele se ascunde din când în când după nori, dar abia noaptea începe să plouă. Vântul nu are excese, iar temperaturile vor strânge peste zi cam 17…18 grade.
PROGNOZA METEO. Ultimele trei zile ale săptămânii se anunţă a fi destul de ploioase în majoritatea regiunilor, iar în zona montană îşi vor face apariţia în continuare precipitaţii atât sub formă de ploaie, dar şi lapoviţe sau ninsori. Meteorologii nu estimează modificări semnificative în ceea ce priveşte regimul termic faţă de valorile termice ce se vor fi înregistrat până atunci, adică maxime diurne cuprinse 10 şi 18 grade.