”Dacă partenerii noştri cred că acest format este depăşit, aşa să fie”, a declarat şeful diplomaţiei de la Moscova în cadrul unei conferinţe de presă. ”Noi nu ne agăţăm de acest format şi pentru noi nu este o mare tragedie dacă G8 nu se reuneşte”, a adăugat el.
Liderii G7, reuniţi la solicitarea preşedintelui american Barack Obama, au început luni la Haga o reuniune consacrată crizei ucrainene, în cadrul căreia urmează să ia în discuţie oportunitatea excluderii Rusiei din Grupul celor mai puternice ţări, în care Moscova a fost admisă în anul 1998.
Serghei Lavrov a făcut aceste declaraţii după întrevederile avute la Haga cu secretarul de stat american John Kerry şi cu ministrul ucrainean de externe Andrei Deşciţa. El nu a dezvăluit însă conţinutul întâlnirii tete-a-tete avute cu omologul său de la Kiev, întâlnire ce a reprezentat primul contact diplomatic la acest nivel între cele două ţări de la izbucnirea crizei în Ucraina.