Poliţiştii locali din Agigea au fost sesizaţi zilele trecute că o persoană aruncă cu pietre în autovehicule aflate în mers, trei dintre ele fiind avariate. Deplasându-se la faţa locului, agenţii au găsit un bărbat în vârstă de 34 de ani care se manifesta violent, l-au imobilizat şi l-au condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
„Ajunşi în faţa postului de poliţie, acesta l-a muşcat de braţul stâng pe agentul de poliţie locală care făcea parte din patrula mixtă de intervenţie (poliţist-poliţist local)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Bogdan Păduraru.
Potrivit acestuia, pentru că individul continua să fie agresiv a fost transportat la spitalul de psihiatrie de la Palazu Mare pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare, la spital ajungând şi victima pentru a i se trata plaga produsă prin muşcare.