Cazurile arestărilor făcute în “Dosarul Transferurilor” și mediatizarea excesivă a celor 8 condamnați au făcut ca CNA să voteze o propunere prin care este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reținere sau arest, fără acordul acestora, anunță paginademedia.ro.
Decizia ar putea fi pusă în aplicare în aproximativ o lună, legea prevede introducerea ei la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Avocatul Maria Vasii a făcut luni publică o scrisoare în care Gigi Becali solicită la prudenţă în emisiunile tv cu privire la modul în care se menţionează date şi informaţii despre familia sa.
Scrisoarea lui Gigi Becali are următorul conţinut: „Mă adresez dumneavoastră cu rugămintea de a comunica posturilor de televiziune atenţionarea de a manifesta prudenţă în promovarea unor emisiuni cu subiecte ce privesc viaţa mea privată şi a familiei mele.
În acest sens vă rog să specificaţi faptul că doresc să se manifeste prudenţă în emisiunile tv cu privire la modul în care se menţionează date şi informaţii despre soţia mea, fiicele, mele, mama mea şi alţi membri ai familiei mele (…) Ca atare, orice referire cu privire la viaţa mea personală şi a familiei mele o voi socoti ca abuzivă şi voi apela la protecţia legală.
Mă văd obligat să vă transmit prezenta solicitare având în vedere că familia mea primeşte în fiecare zi informaţii eronatedespre starea mea şi mama mea are probleme deosebit de grave de sănătate, iar informaţiile „dramatice” pe care le află prin intermediul emisiunilor de televiziune pot să îi pună în pericol viaţa
De asemenea, şi copiii mei sunt supuşi dispreţului colectivului de copii în care învaţă, datorită mediatizării excesive a vieţii noastre de familie„.