Cele mai importante au fost, fără îndoială, misiunile din Irak şi Afganistan. Pe lângă soldaţii care s-au luptat cu teroriştii, armata română se mândreşte şi cu piloţii militari care au efectuat pentru NATO peste 2.000 de zboruri în teatrele de operaţiuni. Cum se desfăşoară o astfel de misiune pentre gloanţe şi atacuri cu bombe, aflăm dintr-un material realizat de România TV alături cei mai experimentaţi piloţi militari români.
Pentru piloţii care îi transportă pe soldaţi în teatrele de operaţiuni cea mai grea parte a misiuni este aterizarea. Aeroporturile pe care se operează sunt de cele mai multe ori foarte vechi, cu piste scurte, iar timpii şi parametrii de aterizare trebuie respectaţi cu stricteţe. Mai mult, foarte des aeroporturile sau chiar avioanele militare sunt atacate de talibani.
Citeşte şi Exerciţiu spectaculos al militarilor români la 10 ani de la aderarea României la NATO
Pe lângă transferul soldaţilor români din ţară în teatrele de operţiuni aeronavele militare au mai efectuat şi transporturi de echipamente militare. Comandorul Marian Dinescu îşi aminteştete despre o astfel de misiune când a trebuit să aterizeze pe un aeroport atacat, cu 10 tone de armanet şi explozibil la bord.
În ciuda misiunilor efectuate printre gloanţele trase de terorişti, cele mai grele zboruri sunt cele în care se repatriază soldaţii morţi în teatrele de operaţiuni. Şi asta mai ales că de mai multe ori piloţii trebuie să aducă acasă sicrie în care se află cadavrele prietenilor sau chiar rudelor lor.
80 la sută din misiunile aviaţiei militare române au fost efectuate cu avioane de tip Hercules. România deţine în acest moment 5 astfel de aeronave la care se adaugă şi alte 7 avioane de tip spartan C 127.