Cele trei zile de protest vor afecta în special cursele aeriene operate de Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings.
Pe parcursul celor 72 de ore de grevă, compania germană, care gestionează zilnic circa 1.800 de conexiuni, va efectua numai aproximativ 500 de zboruri pe distanţe mici şi medii şi îşi va anula cursele intercontinentale şi majoritatea curselor cargo.
Şi cetăţenii români care au programat zboruri cu aparatele companiei germane ar putea fi afectaţi, aşa cum s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când două zboruri spre München şi Frankfurt care ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă au fost suspendate din cauza grevei de la compania aeriană germană Lufthansa.
Este vorba despre una dintre cele mai ample greve din istoria companiei Lufthansa şi se estimează că aceasta va suferi pierderi mari. Sindicatul piloţilor a declarat această grevă în timpul negocierii acordului colectiv.
Piloţii Lufthansa conveniseră vineri o grevă de trei zile în contextul stagnării negocierilor salariale cu direcţia companiei, după cum a anunţat sindicatul VC. Greva, care va începe miercuri 2 aprilie la ora 00.00, a fost susţinută de 99,1% dintre cei aproape 5.400 de piloţi care au votat la referendumul organizat de sindicat.
Duminică s-au reluat negocierile dintre reprezentanţii sindicali şi Lufthansa însă nu s-au înregistrat progrese.