Mircea Drăghici, consilierul lui Ponta: Transportatorii corecţi vor primi înapoi o parte din acciza la benzină

Consilierul onorific al premierului Victor Ponta pe probleme de industrie auto, deputatul PSD Mircea Drăghici, afirmă că Guvernul va veni în sprijinul transportatorilor care respectă legea şi va înapoia 4 din cei 7 eurocenţi care vor fi aplicaţi prin acciza pe carburanţi, transmite Agerpres.
Romania TV
01 apr. 2014, 08:41
Mircea Drăghici, consilierul lui Ponta: Transportatorii corecţi vor primi înapoi o parte din acciza la benzină

‘Măsura va fi adoptată printr-un act normativ în şedinţa de miercuri a Executivului, de ea urmând să beneficieze transportatorii care au licenţă de transport şi prezintă factură legală de alimentare cu motorină, acestora urmând să le fie returnaţi, trimestrial, 4 din cei 7 cenţi ai accizei. Prin această măsură, decisă în urma discuţiilor cu Uniunea Naţională a Transportatorilor, transportatorii corecţi vor putea rămâne competitivi, iar pe de altă parte va fi combătută şi evaziunea fiscală’, a afirmat Mircea Drăghici, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a mai susţinut că această acciză, care va fi colectată la bugetul de stat, va fi utilizată pentru construcţia de autostrăzi, în condiţiile în care România este statul cu cel mai mare deficit în infrastructura rapidă din Uniunea Europeană.

‘Sigur că nicio taxă nu este privită ca pe un lucru bun, este de înţeles mai ales după lunga perioadă de criză acută şi tăieri din guvernarea Băsescu-Boc, dar cred că este vitală, cu atât mai mult cu cât prim-ministrul a explicat foarte clar că fondurile strânse din această acciză vor fi folosite integral pentru construcţia de autostrăzi. Nu putem să asigurăm o competitivitate industriei româneşti fără să existe infrastructură de transport. Dacă există competitivitate, există creştere economică, ceea ce se traduce în locuri de muncă, în venituri mai mari pentru angajaţi, dar şi o creştere a colectării la bugetul de stat, care va duce la servicii mai bune pentru cetăţeni’, a mai spus deputatul PSD.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pe care trebuie să o aibă o locuință. Mulți dezvoltatori imobiliari nu respectă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți